Să ne raportăm la ceilalți nu pentru judecare, ci pentru încurajare și îndrumare

În ceea ce ne privește, Dumnezeu ia în seamă starea generală a lumii. Aceasta este o mângâiere pentru noi, nu pentru a slăbi încordarea noastră, ci ca să ne ajute să ne ținem pe cale.

Într-o istorisire a Părinților pustiei se spune că un ucenic merge la un stareț și îl întreabă:

– Ce crezi despre cutare bătrân care e considerat un mare nevoitor?

Și bătrânul răspunde:

– Față de cei din vremea lui, este mare.

După câteva clipe, ucenicul îl întreabă iarăși:

– Ce crezi despre acest părinte?

Și bătrânul răspunde:

– Ți-am spus, față de cei din vremea lui, este mare.

Apoi îl întreabă a treia oară:

– Ce crezi despre acest părinte?

Și bătrânul spune:

– Față de cei din vremea lui, este mare, dar am cunoscut niște părinți, în Tebaida de Sus, care puteau să facă soarele să stea în loc în mijlocul cerului.

Adică Dumnezeu ne judecă mereu în comparație cu marele copac al omenirii, din care noi suntem doar câteva frunze. Noi nu putem decât să fim înrâuriți de acest mare copac al omenirii. Noi, creștinii, suntem ca o picătură de apă care încearcă să înainteze împotriva curentului, într-un mare râu. La oameni, aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu este cu putință (Matei 19, 26). El a biruit; noi trebuie să-I urmăm Lui și vom moșteni plinirea făgăduințelor Sale.

Cu toate acestea, în ceea ce ne privește, Dumnezeu ia în seamă starea generală a lumii. Aceasta este o mângâiere pentru noi, nu pentru a slăbi încordarea noastră, ci ca să ne ajute să ne ținem pe cale. Dumnezeu ne judecă întotdeauna prin comparație cu cei din vremurile noastre, cu cei din preajma noastră.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Lărgiţi şi voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 142-143)

De la același autor

Ultimele din categorie