Povestire despre un preot nevrednic care a slujit Sfintele Taine

„Omule, mai de folos îți era ție să-ți ceri pâinea ta, decât, pentru viața aceasta vremelnică, să calci porunca lui Dumnezeu, îndrăznind la cele de neatins și înfricoșate.”

În zilele împăraților Leon și Alexandru (886-912) un domn oarecare din Peloponez a cumpărat un copil, tătar de neam, și l-a dat pe el preotului ce-i slujea în biserica din casa lui, să-l crească și să-l învețe carte. Iar, după ce se deprinsese, copilul slujea preotului la trebuința lui. Și când era el de doisprezece ani, l-a întrebat pe el stăpânul lui: „Oare tătarii creștini sunt?”. Și i-a răspuns lui: „Ba nu, stăpâne al meu, nu sunt creștini; încă, după cât mi se pare, nici eu nu sunt botezat”. Și i-a zis stăpânul lui: „Apoi cum te împărtășești, nefiind creștin. Eu socoteam că tu ești botezat și, pentru aceea, n-am oprit pe preot ca să-ți dea făcătorul de viață Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos”. Și i-a răspuns copilul: „Eu stăpâne, n-am știut. Ci, cum vedeam pe alți copii împărtășindu-se, așa și eu mă împărtășeam”. Atunci a chemat domnul acela pe preot și i-a poruncit să boteze pe copil.

Deci, după ce l-a botezat și după sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, a venit îndată copilul la stăpânul său, ținându-și făclia aprinsă și i-a zis lui domnul său: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a botezat pe tine”. Iar copilul, mergând, a aflat pe preot îngrijind Sfintele Daruri și, întorcându-se, a zis stăpânului său: „Nu este acum, stăpâne, cel ce m-a botezat pe mine.” Și i-a zis stăpânul: „Cum de a ieșit atât de repede?”. Și iarăși a zis copilului: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a botezat pe tine”. Iar copilul, iarăși mergând, a aflat pe preot acoperind Sfintele Daruri. Și, întorcându-se a zis stăpânului său: „Nu este acum, stăpâne, cel ce m-a botezat pe mine”. Și a zis stăpânul: „Nu a putut ieși atât de repede”. Și iarăși a zis copilului: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a botezat”. Iar copilul mergând, a văzut pe preot și i-a spus stăpânului: „Nu este acolo cel ce m-a botezat.”. Deci, s-a mirat domnul și a zis către altă slugă: „Mergi de cheamă pe preot”. Iar sluga mergând, l-a aflat pe el isprăvind de îngrijit Sfintele Daruri și l-a chemat pe el. Iar după ce a venit, a zis stăpânul către copilul cel botezat: „Cum de ai zis tu că nu este acolo cel ce te-a botezat? Cine dar este acesta?”. Iar copilul a zis: „Cu adevărat, stăpâne, nu m-a botezat pe mine acesta, că cel ce m-a botezat avea fața ca un fulger și strălucea ca soarele și acela a făcut dumnezeiasca slujbă. Iar când slujea acel înfricoșat preot, acest preot, sta afară, înaintea bisericii, legat cu lanț de fier peste grumajii goi, de mâini și de picioare. Și-l țineau pe el doi vineți buzați și groaznici, până ce acela cu chipul luminos a sfârșit dumnezeiasca Liturghie. Și încă era el în biserică atunci când am venit eu la tine, stăpâne, și tu m-ai trimis să-l chem pe el”. Și acestea auzindu-le domnul, s-a mirat și frică l-a cuprins pe el pentru cele ce se ziceau de către copil.

Deci, luând de mână pe preot, l-a dus pe el în cămara sa și i-a zis lui: „Ce sunt acestea, pe care le spune copilul?”. Iar preotul, căzând la picioarele domnului aceluia, cu lacrimi, a zis: „De vreme ce Domnul Dumnezeul meu n-a tăinuit de stăpânul meu cele despre mine, îi voi spune adevărul: Eu, stăpâne al meu, când eram la locul și patria mea, fiind ispitit de vrăjmașul sufletelor noastre, am căzut în păcat. Și înștiințându-se episcopul meu, mi-a dat mie can­on să nu mă mai ating de cele preoțești. Însă eu, sărac fiind și fără de popor neputând trăi, am venit aici și tu stăpânul meu, milostivindu-te spre străinătatea și sărăcia mea, m-ai primit pe mine în casa ta. Iar eu, ticălosul, călcând, conștiința mea și canonul cel dumnezeiesc nepăzind și veșnicele și înfricoșatele munci uitându-le, am slujit până astăzi. Însă, de vreme ce Dumnezeu a descoperit cele despre mine, nu mai sunt vrednic de acum nici să privesc la tine, stăpânul meu.

Deci, acestea auzind domnul acela i-a zis lui: „Omule, mai de folos îți era ție să-ți ceri pâinea ta, decât, pentru viața aceasta vremelnică, să calci porunca lui Dumnezeu, îndrăznind la cele de neatins și înfricoșate, că despre aceasta zice dumnezeiescul Apostol, că îngerii doresc să privească, dar tu cum ai îndrăznit, nevrednic fiind?! Însă, de vreme ce iubitor de oameni este Dumnezeu și primește pe cel ce se pocăiește cu adevărat, mergi dar la o mănăstire și mult să te căiești în cealaltă vreme a vieții tale, ca să-ți fie ție milostiv Domnul, pentru o necurăție ca aceea a ta. Că nu este alt păcat mai rău, afară de acela când preotul, nevrednic fiind, îndrăznește a sluji Tainele lui Dumnezeu”. Și acestea zicând, l-a trimis pe dânsul la mănăstire. Dumnezeului nostru mărire, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 399-400)

Ultimele din categorie