Orice clipă poate să fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu! Există o lume călugărească deosebită de cea laică, deși, în mare, călugăr înseamnă creștin bun. Căci Dumnezeu n-a făcut rugăciuni speciale pentru călugări. Însă călugăria nu poate fi prinsă în niciun citat, în nicio cuprindere filosofică. E dincolo de înțelegere, pentru că este o luptă continuă cu Dumnezeu. Omul este creat de Dumnezeu cu voință liberă, cu rațiune și cu afecte. Deci dacă mergi la mănăstire și-ți tai voia, ești în luptă cu Creatorul, care te-a lăsat cu voință liberă. Și atunci trebuie să birui cu orice chip, și lui Dumnezeu îi place acest lucru. Așa cum s-a luptat și Iacob cu Dumnezeu și L-a biruit – în sensul acesta: trebuie să te pierzi ca să te găsești! Trebuie cu orice preț să te instalezi într-o persoană îngerească. Vorbesc despre călugări, dar nu e oprit niciunui mirean de a se „subția” cât mai mult.

Astfel că, domnule intelectual, trebuie să fii prezent la Dumnezeu, să ai în cugetul tău momente de „țâșnire”: „Doamne, iartă-mă!”. Și este foarte mare lucru. Eu nu cer o mie de metanii, dar întreb: „De ce ai rămas bulgăre, te-ai culcat ca un bulgăre, fără să zici măcar «Doamne, Dumnezeule, ai grijă de mine»?”. În felul lui, fiecare ins este obligat să țină o relație cu Dumnezeu, de evlavie.

Dacă mi-ar cere cineva să-i spun într-un cuvânt ce este cultura, i-aș răspunde: armonie! Dacă mi-ar cere un altul, mai pretențios, să-i spun într-un cuvânt Biblia ce este, i-aș răspunde: armonie! Altfel spus: ești intelectual – fii armonios cu Cel ce te-a creat!

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 184-185)