Trebuie ca omul însuşi să vrea să împlinească ceva. Îmi amintesc iar vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, eu nu vorbesc nimănui despre Hristos fără să mi se ceară!”. N-o spunea în mod egoist, ci din respect pentru libertatea altora. „Eu mă rog pentru ei, le fac şi minuni, dar nu le vorbesc. Vreau ca ei să-şi deschidă singuri sufletul şi să-mi ceară ei înşişi să le vorbesc.”

Spuneau oamenii, mai ales tinerii: „Pentru prima dată, am văzut un preot care nu ne-a vorbit deloc despre Dumnezeu”. Când o tânără a afirmat cu nevinovăţie acest lucru, Bătrânul i-a răspuns:

‒ Te rog, fiica mea, nu mă judeca pentru că nu ţi-am vorbit despre Hristos. Nu am vorbit din respect, căci eu nu vorbesc nimănui despre Hristos dacă nu mi se cere!

Ca urmare, tânăra ceru să asculte şi, astfel, Bătrânul le făcu acelor începători un program duhovnicesc uşor, pe care trebuie cu siguranţă să-l fi împlinit cu bucurie.

(Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 140-141)