Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, sprijinitor al culturii Moldovei

Un element semnificativ al vieţii bisericeşti din timpul domniei lui Ştefan este cel cultural, îndrumat îndeaproape de mitropoliţii ţării Teoctist I (1452-1478) şi Gheorghe (1478-1508). În mănăstirile ctitorite de el sau de înaintaşii lui s-a desfăşurat o apreciabilă activitate de copiere a unor manuscrise, în limba slavonă, fie cărţi de slujbă, fie traduceri din literatura patristică.

Un element semnificativ al vieţii bisericeşti din timpul domniei lui Ştefan este cel cultural, îndrumat îndeaproape de mitropoliţii ţării Teoctist I (1452-1478) şi Gheorghe (1478-1508). În mănăstirile ctitorite de el sau de înaintaşii lui s-a desfăşurat o apreciabilă activitate de copiere a unor manuscrise, în limba slavonă, fie cărţi de slujbă, fie traduceri din literatura patristică.

Sub îndrumarea egumenilor Ioasaf, Paisie şi Spiridon, mănăstirea Putna a devenit cel mai însemnat centru cultural-artistic al ţării. Un ieromonah de aici, cu numele Nicodim, a copiat, în 1473, un Tetraevanghel slavon (azi, în Muzeul de Istorie din Bucureşti), cea mai reuşită operă caligrafică-miniaturistică din epoca marelui domnitor. A fost copiat pe pergament, cu frontispicii şi chenare bogate, cu chipurile celor patru evangelişti. Ceea ce impresionează însă, în mod deosebit în acest manuscris este portretul policrom al lui Ştefan cel Mare, în genunchi, oferind Evangelia Sfintei Fecioare Maria, aşezată pe tron cu pruncul Iisus în braţe; domnitorul, cu plete blonde şi ochi albaştri, este îmbrăcat într-o tunică de brocart roşu deschis. La Neamţ, cel mai de seamă caligraf al vremii a fost diaconul Teodor Mărişescu, care a copiat mai multe Tetraevanghele cu miniaturi pentru ctitoriile domnului şi ale familiei sale. Unele se păstrează în ţară, dar cele mai multe, în muzee şi biblioteci de peste hotare.

În aceleaşi mănăstiri s-a dezvoltat arta bisericească, cu toate ramurile ei. Pe lângă picturile şi manuscrisele amintite, se mai păstrează din timpul lui Ştefan numeroase piese de broderie şi de argintărie, între ele, mai multe epitrahile lucrate pentru mănăstirea Putna (unul din ele are 16 scene din viaţa Mântuitorului, precum şi chipul domnitorului cu al fiului său Alexandru), dar mai ales, acoperământul de mormânt al soţiei sale Maria de Mangop, una din cele mai remarcabile piese de acest gen, pe care este redat chipul doamnei, cu ochii închişi şi mâinile împreunate pe piept, îmbrăcată într-o mantie de brocart albastru şi coroană pe cap.

Ctitor, cârmuitor şi sprijinitor al culturii l-au socotit românii de aproape 500 de ani încoace, de când Dumnezeu l-a chemat la Sine, ca un adevărat „sfânt”, apărător de ţară în faţa cotropitorilor şi sprijinitor al Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni. Drept aceea, socotind că este bine plăcut lui Dumnezeu şi neamului românesc, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a trecut pe marele domnitor în sinaxarul şi calendarul Bisericii în ziua de 2 iulie, cu numele „Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.” În acest fel au procedat şi alte Biserici ortodoxe surori cu unii din marii lor cârmuitori politici de altă dată, care au fost nu numai apărători eroici ai ţărilor lor, ci şi fii buni ai Bisericii Ortodoxe, pe care au ştiut să o apere în faţa oricăror vitregii. Aşa trebuie să-l cinstim şi noi, românii, pe Ştefan cel Mare, ca pe un erou al neamului, dar şi ca un „sfânt mărturisitor” al credinţei ortodoxe!

(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, p. 83)

Mănăstiri: Mănăstirea Putna

De la același autor

Ultimele din categorie