Pentru om cea mai mare pedeapsă este ca Dumnezeu să-l lase propriei voi. În epoca noastră, care a lepădat pe Hristos, nimeni nu înțelege această părută robie.

Rugăciunea curată presupune lipsa de griji. Ea se dobândește atunci când, în orice lucru pe care-l facem, mintea noastră se află slobodă spre a gândi și a trăi numai prin numele cel sfânt, harul Sfântului Duh.

Eu nu am venit ca să impun altuia voia mea, ci, după pilda lui Hristos, ca să îi slujesc. Încercați să trăiți astfel și veți vedea că harul lui Dumnezeu va fi cu voi. Apoi însușiți-vă această atitudine în fiece clipă a vieții voastre.

De nu vom ajunge a pătrunde înțelesul slujirii celuilalt, viața noastră va fi fără de folos. De voim să ne reînnoim firea, să ne facem asemănători lui Dumnezeu, trebuie ca viața noastră să fie stăpânită de dorința de a sluji celuilalt.

Slujirea aproapelui are o putere mântuitoare, nesfârșit mai mare decât orice teorie teologică. Cum putem cunoaște pe Dumnezeu așa cum este? Hristos ne arată calea, cerându-ne a petrece în sfințenie pentru a nu vătăma pe aproapele, a prețui mai mult pe ceilalți decât pe noi înșine și a nu ne lupta să îi stăpânim.

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 45-46)