Smerenia deschide porțile Cerului și vine în om Harul lui Dumnezeu, pe când mândria le închide. Părintele Tihon spunea: „Un om smerit are mai mult Har decât mulți oameni la un loc. În fiecare dimineață, Dumnezeu binecuvântează lumea cu o singură mână, dar când vede un om smerit îl binecuvintează cu amândouă mâinile. Cel mai mare dintre toți este acela care are mai multă smerenie!”.

Toate depind de cugetarea smerită. Când există în om cugetare smerită, atunci se întâlnesc în el în mod firesc pământul și Cerul. Oamenii prin smerenie au găsit butonul; apasă pe el și urcă la „al treilea Cer” cu ascensorul duhovnicesc al dragostei.

Și-i mai auzi pe unii spunând: „Și de ce Dumnezeu vrea să ne smerim?”. Auzi vorbă! Dar dacă omul nu se smerește, nu încape în Rai și nici în această viață nu-și găsește odihnă. Ce a spus Hristos? „Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 168-169)