Spovedania este o „operație” specială

Și la spovedanie pot fi luate măsuri radicale, însă aici este mult mai greu, căci „operația” nu poate fi făcută fară voia celui care se pocăiește.

Există deosebire între tămăduitorul trupesc și cel duhovnicesc. Mai înainte de a intra în cabinetul medicului, pacientul poate nici nu s-a gândit că de data asta va fi pus să înghită un tub endoscopic, pentru a fi consultat în interiorul său. El nu a știut despre acest lucru, însă în cabinet i se spune: „Nu, tu nu vei ieși de aici fără acest control; nu-ți vom da drumul. Orice s-ar întâmpla, trebuie să facem asta...”. Poate să-l convingă, dar poate să-l și constrângă; se întâmplă câteodată ca oamenii bolnavi să fie spitalizați cu de-a sila de către apropiații lor, iar medicii să le facă îndată anestezia și să urmeze o operație foarte grea pentru omul care nu-și cunoaște diagnosticul.

Și la spovedanie pot fi luate măsuri radicale, însă aici este mult mai greu, căci „operația” nu poate fi făcută fără voia celui care se pocăiește. Totul este determinat de către voia lui, de către credința lui. Iar duhovnicul nu dispune de mijloace de constrângere. El trebuie să fie foarte iscusit ca să reușească a-l convinge pe cel ce se căiește să nu plece, să nu se complacă în boala sa, ci să înceapă tămăduirea duhovnicească. Duhovnicul trebuie să se priceapă să-l influențeze pe omul care a venit la el, să-l facă să ia în serios problema bolii duhovnicești, să simtă pericolul acesteia.

În cazul dat, se cere însă un dar pe care nu toți preoții îl au. Este nevoie de o anume experiență în comunicarea cu oamenii și de o însușire deosebită a relației cu ei, de posibilitatea de a le insufla încredere.

(Protoiereul Vladimir VorobievDuhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, pp. 13-14)

De la același autor

Ultimele din categorie