Ștefan cel Mare n-a fost baptist..

Cu omul eretic să nu vorbeşti, în casă să nu-l primeşti, la masă să nu stai cu dânsul, bună ziua să nu-i dai.

Ai auzit unde era inima lor? Unde este inima ta, acolo va fi şi comoara ta. Pentru aceea au făcut ei mânăstiri, ca să fie pomeniţi sute de ani la Sfânta Liturghie.

Ştefan cel Mare n-a fost baptist! Mircea cel Bătrân n-a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii ăştia care au ieşit acum. Nici o sectă nu exista în ţara noastră pe atunci. Aceştia vin din străinătate, plătiţi de masoni, să ne strice dreapta credinţă şi originea noastră şi rădăcina noastră de popor ortodox.

Ce spune Sfântul Efrem Sirul? Cu omul eretic să nu vorbeşti, în casă să nu-l primeşti, la masă să nu stai cu dânsul, bună ziua să nu-i dai. Aceştia sunt înaintemergătorii lui Antihrist. Căci Mântuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel: Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despărţit de Biserică, s-a despărţit de Hristos. Acel sectar este om al satanei.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, vol. III, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 38-39)

De la același autor

Ultimele din categorie