Suferinţa a rămas un medicament necesar pentru însănătoşirea noastră

În viaţă fiecare avem de dus o cruce. Unul o are mai grea, altul o are mai uşoară, dar nimeni nu este lipsit de ea: o boală, moartea cuiva, lupta cu tine însuţi, cu satana care vrea ca un şarpe să se infiltreze în suflet, în casă, în omenire.

În viaţă fiecare avem de dus o cruce. Unul o are mai grea, altul o are mai uşoară, dar nimeni nu este lipsit de ea: o boală, moartea cuiva, lupta cu tine însuţi, cu satana care vrea ca un şarpe să se infiltreze în suflet, în casă, în omenire. Omul a ajuns subjugat materiei care a devenit stricăcioasă, dar a păstrat şi din aspiraţia duhului de virtute, veşnicie. El şi-a dat seama că suferinţa lui provine din suportul material al fiinţei sale, de dezacordul dintre trup şi duh, dar nu putea, nu ştia cum să remedieze răul. Uneori a dorit atât de mult să-şi elibereze spiritul din robia trupului încât a ajuns să respingă viaţa materială sub formele ei cele mai fireşti. Cunoaştem filosofiile indiene care considerând trupul un rău în sine, renunţă la el pentru a anihila durerea şi a elibera spiritul. Aceasta duce, însă, la o dezmembrare a fiinţei umane dovedind că prin puterile proprii nu se poate restabili. Fiecare se izbăveşte pretutindeni de suferinţă, o trăieşte, se revoltă împotriva ei, n-o înţelege dar nu mai vede cauza pentru care viaţa este atât de strâns legată de ea.

Suferinţa este o urmare a păcatului paradisiac. Întrucât toţi purtăm urmările acestui păcat, toţi avem parte de suferinţă. Numai Iisus, fiind în afară de păcat, putea fi în afară de suferinţă. Dar El a acceptat-o de bună voie pentru noi. Dacă ar fi înlăturat suferinţa Lui personală, suferinţa noastră rămânea, fără a putea fi depăşită. Dar, El a luat asupra Sa păcatele tuturor şi suferinţa tuturor pentru ca biruind pentru toţi, să rezolve – prin Sine – suferinţa noastră. Şi Iisus a rezolvat-o, dar, nu prin îndepărtarea ei. Dumnezeu Tatăl nu ne-a înlăturat suferinţa pentru binele nostru. Ea a rămas un mijloc de ispăşire, un medicament necesar pentru însănătoşirea noastră. Trebuie să o acceptăm în Hristos. Nimeni să nu blesteme când vine greul ei, dimpotrivă, să spună: Doamne, ajută-mă ca să pot purta mai uşor crucea aceasta. Să nu uităm că noi ispăşim păcate răscumpărate deja de Hristos. De aceea putem birui în măsura în care acceptăm suferinţa în numele Lui şi pentru El.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 133-134)

De la același autor

Ultimele din categorie