Sufletul zidit de Făcătorul nostru, doreşte să se întoarcă la El

Nu găseşte inima nici o odihnă până nu vom ajunge la Ziditorul şi Mântuitorul nostru.

Spune-mi, iubitorule de plăceri, dacă ai fi foarte însetat, şi plecându-te la o frumoasă fântână şi ai vedea şerpi otrăvitori în fundul apei, ai îndrăzni să guşti cu toată setea ta? Cel care, cu luare aminte va socoti adâncul şi sfârşitul plăcerdor acestei lumi şi va vedea mai înainte putoarea, stricăciunea şi viermii care au să se facă trupurile noastre ale tuturor, va fugi cu grăbire ca să nu bea din apele tulburi şi purtătoare de moarte ale acestei lumi. Dar pentru că suntem îmbătaţi de plăceri, nu vedem şerpii şi viermii, necazurile, durerile şi moartea ce are această apă, ci cu poftă o bem. Precum călătorul când este foarte însetat bea unde ajunge, şi dacă apa are viermi se face că nu vede, aşa şi noi nepăsători, cădem în voile trupului, fără înfrânare, ci îndată ce le va gusta inima noastră, simte durerile lor şi tiranisirea. Fiindcă sfârşitul vieţuirii în plăcerile lumeşti este aşa de vătămător sufletului, urăşte din toată inima ta viaţa lumească, şi gândeşte la sfârşitul tău cel adevărat, pentru care te-a zidit Dumnezeu. Aceasta doreşte şi pofteşte totdeauna, că toate lucrurile fireşti doresc sfârşitul lor, şi la aceasta după firea lor se trag. Toate râurile ies din mare şi iarăşi în ea se întorc. Sufletul nostru zidit de Făcătorul nostru, doreşte iarăşi să se întoarcă şi nu poate găsi în această lume nici o odihnă, că sfârşitul lui este să se întoarcă la Dumnezeu pentru care s-a zidit. Pentru aceasta nu găseşte inima nici o odihnă până nu vom ajunge la Ziditorul şi Mântuitorul nostru.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 242-243)

De la același autor

Ultimele din categorie