Te gândești la Dumnezeu?

La Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu, nu ca la om, şi să-L respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul!

Acum vreo 20 de ani, au trecut pe la mănăstirea noastră nişte călugări din Franţa, care au vizitat Sfântul Munte Athos. De la ei am aflat că Părinţii de la Sfântul Munte dau îndrumarea aceasta: „La Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu, nu ca la om. Şi să-L respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul!”. Se ştie că fără aer nu putem exista. Din toate câte ne sunt necesare pentru viaţă, pentru existenţa noastră, aerul este condiţia primordială. Gânditorii de Dumnezeu şi-au dat seama că aşa cum pentru viaţa fizică aerul este cel mai necesar, tot aşa de necesar ne este, pentru viaţa spirituală, gândul la Dumnezeu şi rugăciunea. De aceea ei vin cu ideea că la Dumnezeu să ne gândim în măsura în care respirăm. Evident, Dumnezeu nu este un element care poate fi respirat, dar gândul la Dumnezeu, e bine să-l avem fără încetare, dacă se poate tot așa de mult cum avem aerul pe care îl respirăm şi prin care existăm.

Părinţii de la Sfântul Munte fac însă precizarea că „la Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu, nu ca la om” adică cu gânduri înalte, cu gânduri mai presus de lume, cu gânduri care ne ridică mai presus de obişnuit şi ne introduc în sfera vieţii divine. Este ceea ce vrea să ne sugereze irmosul din Joia Săptămânii Sfintelor Patimi, în care ni se spune: „Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, veniţi, credincioşilor, la loc înalt, cu gânduri înalte să ne îndulcim“. Sau cum ni se spune în imnul heruvimic din Sâmbăta cea Mare, care începe cu următoarele cuvinte: „Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimica pământesc întru sine să nu gândească“. Când se ajunge la o astfel de stare, rugătorul se simte aproape de Dumnezeu şi i se deschid orizonturi de fericire şi pârtii de lumină, pe care mergând, sufletul lui răsfrânge ca o oglindă mărirea lui Dumnezeu şi se preface în aceeaşi asemănare (II Cor. 3, 18), căci Dumnezeu însuşi Se descoperă pe Sine în omul care se face vrednic de Dumnezeu.

(Arhim. Teofil Părăian, Punctele cardinale  ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 113-114)

De la același autor

Ultimele din categorie