La mine vin oameni care mărturisesc că nu știu dacă îi iartă Dumnezeu, și eu totdeauna le spun să nu-L hulească pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e bun și milostiv și iertător și să se gândească la cuvântul din Psalmi: „Pe cât e de sus cerul deasupra pământului, pe atât de mare e bunătatea Lui spre cei ce se tem de dânsul, cât de departe e răsăritul de apus, depărtat-ai de la noi fărădelegile noastre”, „cum miluiește un tată pe copii săi, așa miluiește Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Psalmul 102, 11-13), să se gândească la pilda cu fiul risipitor și la tatăl primitor și să aibă încredere în El, pentru că Dumnezeu e bun și milostiv și iubitor de oameni, e Dumnezeul „milei și al îndurării și al iubirii de oameni” și zicem că al Lui „este a ne milui și a ne mântui pe noi”.

Prin urmare, (...) dacă am făcut un păcat în vremea neștiinței sau în vreo neputință, atunci să avem încredere în bunătatea și mila lui Dumnezeu și să fim încredințați că Dumnezeu e Tatăl nostru, și să ne bucurăm de Dumnezeu cu bucuria nădejdii, dacă nu putem avea altă bucurie.

(Arhimandrit Teofil Pârâian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 69)