Tehnici şi strategii demonice ‒ diavolul atacă pe ascuns și prin surprindere

Duhurile acestea necurate şi viclene au vechime în a ispiti şi târî în păcate pe om. Diavolii îl cunosc foarte bine pe om şi de aceea exploatează punctele lui cele mai vulnerabile. Ei ştiu că omul este alcătuit din trup şi suflet şi de aceea atacă diferit, fie ispitind trupul, propunându-i plăceri mai grosiere, materiale şi lumeşti, fie ispitindu-i sufletul, prin gânduri de mărire şi de slavă.

Intensitatea războiului nevăzut, răutatea şi violenţa atacurilor diavoleşti sunt neînchipuit de mari. Puterea „atacului diavolesc personal” nu este cunoscută decât de harul lui Dumnezeu, şi de cel ce „a dobândit în inimă înrâurirea şi suflarea dumnezeiască personală”, ca urmare a lucrării desăvârşite a virtuţilor.

Lupta aceasta este perfidă şi vicleană, precum vicleană este oştirea diavolească. Ea nu atacă la un timp stabilit, ci prin surprindere, după multă pândă şi iscodire; nu luptă la vedere, cu arme cunoscute, ci pe ascuns şi nici metodele sau tehnicile folosite nu sunt totdeauna previzibile, ci curse neaşteptate. Poate caracterul cel mai constant al strategiei acestor duhuri este tocmai permanenta schimbare a modului şi a tehnicilor de ofensivă, schimbarea vicleşugurilor folosite, ceea ce îngreunează şi mai mult lupta creştinului. Elementele constante ale acestui război sunt răutatea, viclenia şi violenţa, duplicitatea şi minciuna, amăgirea şi nălucirea, ascunderea şi retragerea, falsa profeţie, şi toate acestea, cu scopul de a se ridica mai mult şi mai tare împotriva nevoitorilor.

Marii asceţi, luptători împotriva diavolului, cei care l-au demascat şi l-au înfrânt, l-au cunoscut şi i-au risipit vicleşugurile, subliniază un mare adevăr duhovnicesc: diavolii nu ne cunosc interiorul nostru, adică nu se pot strecura, nu pot pătrunde în mintea şi în inima noastră, pentru a le iscodi; nu pot cerceta gândurile şi sentimentele noastre, în ele însele. Cu toate acestea, au o anumită cunoştinţă despre acestea, din efectele lor în afară. Ei pândesc, iscodesc şi caută să intuiască prin aceste manifestări exterioare ceea ce se află în lăuntrul nostru, în adâncul sufletului nostru, în minte şi în inimă.

Duhurile acestea necurate şi viclene au vechime în a ispiti şi târî în păcate pe om. Diavolii îl cunosc foarte bine pe om şi de aceea exploatează punctele lui cele mai vulnerabile. Ei ştiu că omul este alcătuit din trup şi suflet şi de aceea atacă diferit, fie ispitind trupul, propunându-i plăceri mai grosiere, materiale şi lumeşti, fie ispitindu-i sufletul, prin gânduri de mărire şi de slavă.

O altă strategie folosită de către aceste duhuri este să ispitească pe om cu ceea ce văd că îl stăpâneşte mai tare. Acest lucru ni-l descoperă Sfântul Antonie cel Mare: „Căci venind, aşa se vor face şi ei faţă de noi şi-şi vor potrivi nălucirile, pe potriva gândurilor ce le vor afla la noi. De ne vor afla fricoşi şi tulburaţi, îndată, ca nişte furi, aflând locul nestânjenit, vor năvăli în el. Şi ceea ce gândim despre noi, aceasta o sporeşte cu un adaos. Dacă ne văd pe noi înfricaţi şi temători, ne fac mai mare frica, prin nălucirile ameninţătoare pricinuite de ei. Prin acestea e chinuit nenorocitul de suflet. Iar dacă ne află bucurându-ne în Domnul şi înţelegând că toate sunt în mâna Domnului şi că demonul nu poate face nimic împotriva creştinului, nu au peste tot nici o putere împotriva voastră, ci văzând sufletul întărit prin astfel de gânduri, se întorc ruşinaţi (...). Deci, de voim să-l dispreţuim pe vrăjmaş, să gândim pururea la cele ale Domnului şi sufletul să ni se bucure pururea prin nădejde. Şi vom vedea cursele dracilor risipindu-se ca un fum şi pe ei mai degrabă fugind, decât prigonindu-ne. Căci sunt, precum am spus înainte, foarte fricoşi, aşteptând pururea focul gătit lor”.

(Nevoitor, Război în văzduhul inimii”, Editura Credința strămoșească, pp. 38-39)

Ultimele din categorie