Nu am nici cea mai mică îndoială că pe toate acestea le îngăduie Dumnezeu. După cum îngăduie bolile, aşa le îngăduie şi pe acestea. Omul contemporan, prin viaţa pe care o duce, creează contextul favorabil. Dumnezeu, însă, le îngăduie pe toate acestea pentru mântuirea noastră.

Cel căruia i se întâmplă trebuie ca mai întâi să ceară sfat, să întrebe şi să aibă curajul să înţeleagă în ce stare se află. Nu contează că are asemenea trăiri înlăuntrul său. În orice stare ar fi cineva şi orice i s-ar întâmpla, Dumnezeu le va iconomisi astfel încât să fie spre binele lui.

Omul nu trebuie să se sperie. Trebuie să stea liniştit, să asculte cum stau lucrurile, să înţeleagă, să dobândească cunoaştere de sine, să afle din ce motiv i s-au întâmplat, să înveţe cum să înfrunte situaţia, ce atitudine să menţină, cum să aibă răbdare, să aştepte şi toate se vor arăta spre binele său.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină, p. 65-66)