În câmpii, în țarini, în grădini, păduri și prin munți, muncitorii rezemați de uneltele lor de lucru își înalță ochii spre cer și, printr-o simplă mișcare, ca și-n inimile lor, arată pe Dumnezeu copiilor lor. Săracii Îl cheamă pe Dumnezeu pentru a-i salva din lipsurile lor. Muribunzii, luptându-se cu moartea, Îl strigă pe El, Viața și Învierea tuturor credincioșilor buni. Nelegiuiții de El se tem, iar binefăcătorii Îl laudă. Regii și împărații pământului își depun coroanele și sceptrele lor înaintea Lui, iar oștirile Îl pun în fruntea lor.

Pentru biruință Lui I se aduce laudă, iar cei încovoiați, robiți, înfrânți și zdrobiți în El caută ajutor. În orice timp, loc și împrejurare, Dumnezeu este chemat de oameni și de întreaga natură în ajutor. Și pentru ce toate acestea...? Pentru că în El avem viața, mișcarea și ființa (Fapte 17, 28). „Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate. A Lui fie mărirea în veci. Amin!” (Romani 11, 36).

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 25)