Dacă cineva care se nevoiește are mereu aceleași căderi, nu-L supără și-L dezamăgește pe Dumnezeu?
Oare Dumnezeu așteaptă vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem copiii Lui și El ne iubește pe toți la fel.
Oare Dumnezeu așteaptă vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem copiii Lui și El ne iubește pe toți la fel. Am văzut odată un tată care avea și un copilaș puțin cam nătâng căruia îi curgea nasul, iar el și-l ștergea cu mâneca, dar îl strângea în brațe și pe acesta, și-l săruta și-l mângâia ca și pe ceilalți. Tot astfel și Dumnezeu, ca un părinte Bun ce este, nu-Și iubește numai copiii plini de har, ci și pe cei slabi duhovnicește, pentru care-L doare îndeosebi și de care se îngrijește mai mult. Nimeni nu poate cuprinde cu mintea cât de mult îl iubește Dumnezeu pe om! Dragostea Lui nu poate fi asemănată cu nimic, nu are hotare. Este atât de mare, încât, dacă omul simte cât de puțin această dragoste, inima lui cea de lut nu ar putea rezista, ci s-ar topi fiindcă este lut.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 196)
Hristos S-a născut!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro