Dumnezeu este adevăr, și adevărul se trăiește, este cu putință, literal, să fie trăit până „în oasele tale”.

Literal în oasele tale? Sfântul de care v-am mai vorbit, și vă mai vorbesc și alții, Sfântul Siluan, spune că harul cel mare pătrunde până în oasele omului, și de aceea oasele acelui om după moarte devin moaște. Moaștele nu sunt doar „oseminte”, moaștele sunt oseminte sfințite de sălășluirea harului Duhului Sfânt până în oase, și se simte în inimă, în suflet, în minte, în trup, și până în oase!

Și de aceea vă cer, tot ca monah al Bisericii, nu încercați să vă închipuiți, fiindcă toate închipuirile sunt o caricatură groaznică în comparație cu ce este adevărul harului. Ce este? Trăiți în adevăr, cereți lui Dumnezeu: „Dacă ești adevărat, Doamne, trezește-mă și pe mine! Scoate-mă din negura în care sunt. Iar pentru păcatele mele, mustră-mă, Părinte, cu blândețe, că sunt slab, dar dă-mi Tu strigătul celui care se mistuie, și dă-mi puterea căinței, dar arată-mi-Te! Fă ca viața mea să fie adevărată, dacă ești Dumnezeul adevărului”.

Și spun aceasta fiindcă Dumnezeu, ori este Adevăr, ori nu avem nevoie de El. Și aceasta o spun din încredințarea pe care o am din puțina mea experiență, dar și prin adeverirea multor sfinți, dintre care pe unii i-am cunoscut din cărți, dar și în viață.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 98-99)