Starețul Amfilohie sfătuia: „Rugăciunea făcută cu stăruință, trezvie, pietate, credință și frângerea inimii, este bună și folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubește! Omul, în rugăciune, vorbește cu Dumnezeu și Îi cere bunuri duhovnicești și mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit”.

Bătrânul Ieronim zicea: „Nu neglija rugăciunea. Ferește-te de nepăsare și indiferență. Dacă te rogi dimineața, și simți frângere în sufletul tău, toată ziua vei avea aripi. Dar, dacă începi ziua fără rugăciune, vei umbla abătut”.

Același Bătrân îl sfătuia pe unul dintre fiii săi duhovnicești, referitor la rugăciune: „Mai întâi roagă-te, asigurându-ți liniștea. Dacă nu te poți ruga mult dimineața, roagă-te la amiază sau seara, sau mai bine noaptea. Caută un moment de liniște și te roagă. Roagă-te până plouă, adică până-ți vin lacrimile. Mulți sunt cei ce se roagă toată noaptea fără a obosi. Rugăciunea este dulce”.

Porfirie, Marele Bătrân, zicea despre rugăciune: „Când suntem sub influența harului lui Dumnezeu, rugăciunea noastră devine curată. Să ne rugăm fără încetare, chiar dacă suntem lungiți pe pat și ne pregătim de somn sau ne odihnim”.

(IPS Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos?, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 94-95)