Dacă într-o dimineață...

Dacă într-o dimineață pleacă din Țară toți oamenii simpli, toți cei care cred cu adevărat în sfințenie și în Dumnezeu? Fiți liniștiți. Știu. Veți vinde casele goale și câmpiile și tot ce poate fi vândut. Și din raclele sfinților veți face niște urne de vot, desigur netransparente, ca să rămâneți la putere. Dar puterea față de cine o să vă o mai manifestați? Pentru că în dimineața în care Sfinții și oamenii lor părăsesc Țara nu veți mai avea Țară. Veți jura pe un drapel fără culori și veți publica manuale de istorie cu foi albe pe care nu vor mai scrie copiii. Ei sunt plecați cu sfinții și cei simpli. Și mamele lor vor refuza să-i lase singuri. Iar tații nu vor putea trăi fără ei.

Dacă într-o dimineață Sfânta Parascheva, da, chiar ea, sătulă de spectacolul de zeflemea politic și din media la care este supusă an de an, ca la o apăsare de telecomandă căreia numai în prag de Pelerinaj i se schimbă bateriile, se va ridica din raclă și va pleca? Pur și simplu. Chemând cu sine pe Filofteia și Dimitrie cel Nou, cel din Basarabi, pe Iosif de la Partoș ori pe Șaguna, Mitropolitul din racla Catedralei din Sibiu. Dacă ne vor părăsi Sfinții? Și dacă din icoane va fugi Lumina Învierii și iconostasele vor purta – ca niște ochi goi – găvanele locurilor unde cândva au fost ei, protectorii noștri? Dacă zvonul clopotelor se va topi în geamăt de munte zdrobit sub cutremur și reci ca niște păstrăvi putrezi se vor strecura printre noi agenții groazei și delațiunii vor fi fericiți oare dușmanii credinței smerite și răbdătoare? Cum își vor înfrunta ei zilele dacă nu aducându-ne pe toți în racle nevăzute, sidefii ca valul de ploaie tristă ce îngheață acum mâinile pelerinilor care nu mai pleacă de acasă.

Am așteptat cuminți să recunoașteți că nu lingurița liturgică ne omoară ci foarte grava degringoladă dintr-un sistem în care viețile noastre sunt cobaii intereselor pecuniare ale unor mașiniști păpușari. De cea mai joasă speță. Am râvnit la un Stat care din februarie până în toamnă să nu-și bată joc de noi ci să-și transparentizeze fițele de comunicator și să ne scrie, negru pe alb, unde poate și unde nu poate să ne ajute. Și unde nu poate să ne unim, să dăm o mână de ajutor. Conducerea Țării – indiferent de nuanța partinică a morfologiei sale – nu poate fi un jenant dans de balerine sensibile la vânturile din platoul în care truchează repetițiile boleroului discursiv ci strașnica încleștare a unor oameni care respectă Constituția cu prețul vieții lor nu doar cu prețul vieții altora. Când am aflat de disponibilizarea a 1000 de oameni care ne-au purtat de grijă prin voluntariatul lor în pandemie – la porțile noastre când sunăm la 112 nu veniți voi ci ei, amărâții pe care i-ați umilit fără nici un gest de mulțumire publică măcar –  mi-am dat seama că, de fapt, senzația că nu mai contăm ca oameni nu este doar senzație. Rezerviștii trecuți înapoi în frontul nelucrării, ca și cum  totul este minunat – că de roz se pare că este tot mai mult – m-au făcut să mă simt tot mai în nesiguranță. Nu doar trupește ci și sufletește.

Am stat cuminți în casă de Paști și am primit Lumina și Pâinea sfințită. Dinaintea catedralelor în noaptea de Înviere, fix la miezul Nopții, girofarurile Poliției și Jandarmeriei ne-au arătat că nu aveți încredere în noi și că vă păstrați dreptul de a ne controla cumințenia. Slavă lui Dumnezeu că am fost cuminți pentru că așa suntem nu pentru că am avea nevoie de Jandarmerie să fim oameni liniștiți. Acum ne dovediți că nu știți să gestionați nici liniștea unui popor. Pentru că deseori ne-ați dovedit lipsa de bravură în gestionarea violenților și băieților deștepți din popor. O slăbiciune pentru care, credeți-mă, chiar ar trebui să cerem ajutorul Sfinților. Doar ei ne-ar mai putea ajuta. Nădejdea în oameni și sistem este diminuată copleșitor. Nu vă mințiți. Vedem unde sunt focarele de Covid. Și unde au rămas profesioniștii fără ajutor, fără echipamente și mijloace uzuale de lucru. Vedem grija pentru bănci și uciderea oricărei speranțe pentru mii de alți angajatori. N-ai cum să nu vezi ce se întâmplă. Efortul nu se claxonează pe străzile informației ci se transmite tăcut, în preaplinul de luciditate al hotărârilor prin care un popor se simte un popor nu iobagii unei aristocrații auto-instituite.

Mă tot gândesc. Dacă într-o dimineață pleacă Hristos Domnul din viețile noastre? Și își ia cu El Sfinții și scotocește pe pereții de răsărit ai caselor noastre și-și ia icoanele în Rai? Ai cui rămânem? Cu cine rămânem? Cine crede mai mult în puterea urnei de vot decât în racla sfinților riscă, oricând, să tulbure pacea poporului său cu atitudini nesăbuite. Nu e vorba de frâna pusă pelerinajului Sfintei Paraschiva. Să ne înțelegem. Ci de lovirea într-un singur loc, continuu și fără scrupule. În nădejdea omului simplu și curat. Zeflemit și el, asemeni sfinților, de toți cei care cred că singura putere care ține un popor este puterea politică. Chiar. Dacă într-o dimineață pleacă din Țară toți oamenii simpli, toți cei care cred cu adevărat în sfințenie și în Dumnezeu? Fiți liniștiți. Știu. Veți vinde casele goale și câmpiile și tot ce poate fi vândut. Și din raclele sfinților veți face niște urne de vot, desigur netransparente, ca să rămâneți la putere. Dar puterea față de cine o să vă o mai manifestați? Pentru că în dimineața în care Sfinții și oamenii lor părăsesc Țara nu veți mai avea Țară. Veți jura pe un drapel fără culori și veți publica manuale de istorie cu foi albe pe care nu vor mai scrie copiii. Ei sunt plecați cu sfinții și cei simpli. Și mamele lor vor refuza să-i lase singuri. Iar tații nu vor putea trăi fără ei.

M-aș bucura dacă în zilele acestea măcar unii s-ar abține de la zeflemeaua aruncată peste Sfânta Paraschiva. Uite noi ne abținem. Nu mergem la ea. Voi reușiți?

Chiar. Cum ar fi dacă într-o dimineață...

De la același autor

Ultimele din categorie