Privind un ceas, sau orice fel de aparat, nu putem admite că s-a format singur, de la sine, ci că a fost creat de o minte foarte luminată! Atunci, cum ne putem închipui că toate operele din lume să aibă creatorul lor, toate legile un legiuitor, toate edificiile un arhitect, toate mașinile un înțelept creator și numai lumea cu întreg universul să nu aibă Autor și nici Stăpân? O minte sănătoasă și luminată nu poate admite așa ceva! Dumnezeu poate fi negat, dar vederea lucrurilor Sale nu poate fi negată!

E grăitoare în acest sens o întâmplare petrecută în viața Fericitului Augustin. Se știe că el a fost un om instruit, având o minte luminată, fiind și un bun scriitor. După ce s-a încreștinat era mult obsedat de existența lui Dumnezeu, fără început și fără sfârșit, Creator, Guvernator și susținător a toate. Voia să scrie o carte despre Dumnezeu, dar nereușind să afle un răspuns mulțumitor la întrebarea: „Ce este Dumnezeu?”, scria mereu și ștergea. Odată, foarte tulburat, a ieșit la plimbare pe malul mării spre a medita. Aici, întâlnește un copilaș care făcuse o gropiță și cu o cană lua apă din mare și o punea în gropiță. Apropiindu-se de el îl întrebă: Ce vrei să faci? Copilul, obosit și grăbit îi răspunse: Vreau să aduc marea în fântâna mea! Fericitul Augustin zâmbi, zicându-și: Ce naivitate copilărească! Dar, revenind la gândul ce-l obseda și-a zis: Nu sunt oare și eu ca și copilul acesta, că vreau, cu mintea mea mărginită, să cuprind pe Cel Necuprins și perfect în toate? E destul ca din marele și necuprinsul Dumnezeu, câțiva stropi de cunoștință să adun în mintea mea, câteva raze de lumină din marele Soare necuprins să pătrundă în mintea mea, să pot vedea în lumină pe Ziditorul.

Se spune, pe drept cuvânt, că Dumnezeu e așa de mare încât nu încape în întreaga lume, și tot acest Dumnezeu este așa de mic încât încape într-o inimă curată! Dacă nu-L căutăm și nu-L aflăm, mai întâi, în adâncul inimii noastre, atunci pe Dumnezeu nu-L aflăm nicăieri! Totuși, și logica și rațiunea vin în sprijinul ideii existenței lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, pp. 7-8)