Dar tu, chiar dacă ai căzut, ridică-te, pentru că şi atunci e posibil a birui. Nu te ocupa nicicând cu lucruri nestatornice şi nesigure şi nu vei cădea. Aleargă şi te ocupă cu lucrurile sigure. Sus să-ţi ţii capul, sus ochii!Acest lucru este poruncit de către învăţători celor ce aleargă în stadion şi aceasta susţine puterea. Iar de vei căuta spre pământ, te vei moleşi, căzând apoi jos, la pământ. Tu priveşte drept în sus, unde se află şi premiul, pentru că această vedere a premiului îţi va incita şi mai mult voinţa! Nădejdea câştigării premiului nu te va lăsa să simţi vreo oboseală şi distanţa aceea mare ţi se va părea scurtă.

Şi ce este premiul? Desigur, nu vreo ramură de finic, dar ce? Împărăţia cerurilor, neîncetata odihnă, slava cu Hristos, moştenirea bunurilor, frăţietatea şi alte mii de bunuri, cu neputinţă de înşirat. Nu e cu putinţă a descrie frumuseţea acelui premiu. Ştie doar cel care-l are deja, iar cel care-l va dobândi va şti şi el la vremea lui. Nu este aur, nici vreun colier cu pietre preţioase, şi totuşi cu mult mai mult decât acestea! Aurul în comparaţie cu acel premiu este noroi rău mirositor, iar pietrele preţioase, în comparaţie cu frumuseţea acelui premiu, sunt ca tina drumurilor (...)

Întru Hristos Iisus,zice. Priveşte câtă recunoştinţă! În Hristos, afirmă el, sau mai bine zis, prin Hristos Iisus fac aceasta. E cu neputinţă a parcurge o aşa de mare distanţă fără ajutorul Lui, pentru că e nevoie de o legătură strânsă cu El şi de mult ajutor. El a vrut ca tu să lupţi aici jos, iar încununat să fii acolo sus; ca lupta şi cununa să nu fie laolaltă aici, pe pământ. Nu vedeţi chiar şi aici că pe luptătorii distinşi cu premii sau pe călăreţii de la hipodrom împăratul îi încununează nu jos în stadion, ci sus? La fel şi în cazul nostru: premiul îl vei primi în ceruri. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Filipeni, omilia a XIII-a, pp. 226-228)