Iată de ce: Liturghia este pomenire a vieţii pământeşti a lui Iisus Hristos, din scutece până la mormânt, de la Înviere şi până la Înălţarea la cer. Altarul închipuie Împărăţia cerurilor sau Raiul; uşile Împărăteşti închipuie uşile Raiului sau uşile Împărăţiei cerurilor; deschiderea şi închiderea acestor uşi în vremea slujbei închipuie deschiderea şi închiderea Împărăţiei cerurilor sau Raiului. Începutul Liturghiei închipuie începutul slujirii răscumpărătoare aduse de către Domnul Iisus Hristos neamului omenesc, pe când vohodul mic cu Evanghelia închipuie ieşirea Lui la propovăduirea Evangheliei şi prima predică de pe munte, în care El îi fericeşte pe cei care împlinesc poruncile Lui şi făgăduieşte felurite răsplăţi în ceruri celor care se nevoiesc pentru El în această lume.

Când vedem uşile împărăteşti deschise ca şi cum ar fi uşile Împărăţiei cerurilor şi privim cu ochii inimii la Domnul, Care vine în chip de taină la vohodul mic, este firesc ca noi, cei pribegi pe acest pământ, surghiuniţi din Rai, să ne rugăm Domnului la fel ca tâlharul cel înţelept: pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta. Cântarea sau citirea în aceste clipe a Fericirilor lui Hristos ne aminteşte atât de arătarea lui Iisus Hristos spre a propovădui lumii şi de prima Lui predică de pe munte, cât şi de virtuţile pe care fiecare dintre noi trebuie să le aibă pentru a se învrednici să intre în cerul deschis, în Raiul deschis prin Crucea Domnului. Prin acest ritual sfinţit, Biserica pare să ne spună: „În Adam aţi fost surghiuniţi din Rai pentru păcate şi aţi pierdut fericirea, pentru care aţi fost zidiţi; Raiul v-a fost închis cu multe mii de ani în urmă, dar acum este deschis iarăşi de către Fiul lui Dumnezeu: aşadar, siliţi-vă să intraţi în el, fiindcă Împărăţia cerurilor se ia cu silinţă, şi silitorii o dobândesc pe ea (Mt. 11, 12) - iar pentru a intra în Împărăţia cerurilor, care a fost deschisă prin Crucea Domnului, de la voi se cer însuşirile şi virtuţile următoare: sărăcia cu duhul, plânsul pentru păcate, blândeţea, foamea şi setea de dreptate, milostivirea, curăţia inimii şi celelalte; agonisiţi-le, şi veţi fi în Rai. Iată înţelesul vohodului mic cu Evanghelia şi a cântării Fericirilor evanghelice în timpul acestuia!

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Fericirile evanghelice în viața noastră, Editura Sophia, București, 2012, pp. 15-16)