I-aș certa pe români pentru că le-a dat Dumnezeu cele mai frumoase daruri și ei nu par să fie conștienți de asta. Între daruri amintesc jertfa creștinească a înaintașilor, valorile culturale și intelectuale, o biserică vie. Apoi au la îndemână un pământ care dă de toate, numai să întinzi mâna, să-l sapi.

Ei, cu toate astea românul pare să nu se descurce, moștenirea primită este peste puterile lui să o administreze, să o sporească. Neamul e dezmembrat și nu mai găsesc oamenii puterea să se unească în același ideal, fiecare se crede mai presus de aproapele său și caută să-l înfrunte pe vecin, pe frate, pe prieten.

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p. 39)