Să nu judeci pe nimeni, chiar dacă îl vezi cu ochii tăi păcătuind. Domnul spune: Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Matei 7, 1). Iar Apostolul Pavel: Cine ești tu, cel ce judeci pe servul altuia? Pentru stăpânul său stă el în picioare sau cade. Dar se va ține în picioare, căci Domnul are putere să-l facă să stea drept (Romani 14, 4). De ce-i judecăm pe frații noștri? Întrucât nu ne străduim să ne cunoaștem pe noi. Când cineva se preocupă cu cunoașterea sinelui său, nu mai apucă să-i observe pe ceilalți. Osândește-te pe tine și vei înceta să-i judeci pe ceilalți.

Să judeci fapta rea, nu pe cel care a săvârșit-o. Trebuie să ne considerăm pe noi mai păcătoși decât toți. Trebuie să iertăm orice rău făcut de aproapele și să-l urâm doar pe diavol, care l-a târât spre acesta.

Se întâmplă, uneori, să ni se pară că cineva a săvârșit o faptă rea. În realitate, însă, fapta aceasta poate fi bună, deoarece se face cu intenție bună. Ușa pocăinței este deschisă pentru toți, și nu știm cine va trece primul prin ea – tu sau cel pe care-l osândești?

„Când îl osândești pe aproapele tău, învață Sfântul Antioh, atunci ești judecat și tu împreună cu el pentru fapta de care îl judeci. Judecata și osândirea nu ne aparțin nouă, ci doar lui Dumnezeu, Marele Judecător, care cunoaște inima și patimile ascunse ale firii noastre”.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, p. 345)