„De ce nu vii la Mine să te vindec, să te odihnesc, să te mângâi? Vino să te odihnesc, vino să te mângâi, vino să te iau în brațe!”

Dumnezeu nu zice de ce ai mințit, de ce ai omorât, de ce ai făcut acel păcat... Niciodată nu pune întrebarea asta, fiindcă El știe de ce.

El ne cheamă și ne învață să coborâm în noi înșine, în iadul din noi care ne împiedică să ne sfințim. El ne așteaptă acolo și mare ne va fi bucuria scoaterii noastre din întunericul memorat în adâncul firii. Acolo în adânc sunt balaurii, sunt șerpii, sunt amintirile, sunt ținerea de minte a răului, sunt spaimele, sunt rănile pe care le-am primit și la care am reacționat fără Dumnezeu, cu frică, cu invidie, cu ură, cu minciună, cu ce am putut, ca să supraviețuim.

Dumnezeu nu zice de ce ai mințit, de ce ai omorât, de ce ai făcut acel păcat... Niciodată nu pune întrebarea asta, fiindcă El știe de ce. Întrebarea Lui este: „De ce nu vii la Mine să te vindec, să te odihnesc, să te mângâi? Vino să te odihnesc, vino să te mângâi, vino să te iau în brațe!”.

Povesteam, poate ați mai auzit, cum într-un seminar cu niște copii ai străzii am făcut un exercițiu. Fiecare copil se așeza, pe rând, pe un scaun și avea în fața lui un scaun gol. Îi spuneam fiecăruia: „Uite, tu ești Dumnezeu și acolo, în fața ta, e sufletul tău. Ai murit și ai ajuns la Judecată. Dar tu acum ești Judecătorul. Ce-i spui sufletului tău?”.

Fiecare se uita și spunea lucruri de genul: „Mă, de ce-ai plecat de acasă? De ce ai furat? De ce ai tras din pungă? Du-te la iad!”. Altul a spus: „Du-te puțin în iad să vezi ce-i acolo, și apoi du-te înapoi pe pământ și lasă-te de drog!”...

În grup era și un băiețel de vreo cinci anișori, Costel. Deși nu vorbea niciodată, l-am așezat și pe el pe scaun și i-am zis: „Uite, Costeluș, aici e Dumnezeu, tu ești Dumnezeu, și acolo e Costeluș, Costel, ce-i spui? Acum ești Dumnezeu, ce-i spui acestui copil?”. După mai multe îndemnuri, spre uimirea mea, a vorbit și a zis: „Vino, mă, să te iau în brațe!”.

Acesta este Dumnezeu, copiii mei! Doar că avem nevoie să devenim copii ca acest Costeluș ca să-L cunoaștem așa. Din păcate, omul „mare” poate să aleagă „dreptatea” și nu mila Domnului. Un Costeluș făcut mare, deținut pe viață, când l-am întrebat ce-o să-i facă Dumnezeu la Judecată, a zis: „Păi, o să mă trimită în iad!”. Eu i-am zis: „Ba nu, o să te ierte!”. S-a albit la față și a zis: „Nu-mi convine!”. „De ce?” „Păi, nu e drept, eu am omorât!”... Înțelegeți, acest orgoliu al meu de a fi drept, de a face dreptatea mea, mă poate face să aleg iadul! Să nu fie!

(Monahia Siluana Vlad, Doamne, unde-i rana?, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 148-149)

De la același autor

Ultimele din categorie