De ce sunt atât de diferiţi? Desigur, pentru că au primit diverse combinaţii ale genelor dumneavoastră, pentru că v-au „găsit” în diverse stadii ale vieţii dumneavoastră, pentru că sunt, poate, de sex diferit... Dar nu numai atât. Formarea caracterului copilului depinde în mare măsură şi de al câtelea născut este el. (…) Iată câteva trăsături de ordin general care sunt de obicei inerente unor anumite combinaţii de sex şi vârstă dintre fraţi şi surori.

1) Întâi-născuţii. Istoriceşte, a luat naştere situaţia următoare: întâi-născuţii au de obicei o mare responsabilitate, mari drepturi şi îndatoriri (inclusiv cu dreptul de moştenire asupra averii, titlului şi statutului social). În mod corespunzător, întâi-născuţii sunt continuatori ai tradiţiilor: sunt responsabili, adesea conservatori, tind spre realizări, se preocupă de cinstea familiei şi de reputaţia ei. De ce?

Să începem cu faptul că întâiul-născut este educat la început ca odraslă unică. După aceea, când el s-a obişnuit cu poziţia sa privilegiată, locul lui în sufletul părinţilor este luat de cel nou-născut. Când această „uzurpare” are loc înaintea vârstei de cinci ani, ea este percepută foarte dureros de către copil, mai ales dacă al doilea copil e de acelaşi sex.

Acest fapt stimulează unul dintre stereotipurile comportamentului de întâi-născut: el se străduie din răsputeri să fie „bun”, ca părinţii să continue să-l iubească mai mult decât pe noul-născut. Întâi-născutul dobândeşte de obicei numeroase calităţi părinteşti: el e capabil să fie educator, e capabil să ia asupra sa răspunderea şi să ocupe poziţia de lider. Accentul asupra realizărilor deosebite îl face pe întâiul-născut mai sensibil şi mai serios. El este conştiincios, dar nu acceptă critici.

2) Mezinii. Tot din punct de vedere al stereotipurilor culturale şi istorice, mezinul este adeseori un erou romantic, aventurist, care încalcă tradiţiile, care trebuie să se descurce singur (amintiţi-vă de pildă povestea „Motanul încălţat” sau „Prâslea cel voinic şi merele de aur”...). Întrucât în vremurile mai vechi rareori aveau vreo şansă la moştenirea părintească, tocmai acest tip de oameni cucerea pământuri noi, parăsind casa părintească în căutare de aventuri şi de bogăţie. În ziua de astăzi, lucrurile stau întrucâtva altfel.

Mezinul nu a fost traumatizat de apariţia unui nou-născut. Pentru întreaga familie el este „prâslea”, şi adeseori toţi continuă să îl dădăcească, chiar şi atunci când a lăsat copilăria de mult în urmă. Părinţii au mult mai mici aşteptări de la mezin şi exercită asupra lui o mai mică presiune. De aceea, aţi ghicit, el are realizări mai mici. Este lipsit de autodisciplină şi îi este greu să ia hotărâri. Întrucât s-a obişnuit să fie cel mai mic în familie, el ştie că este inutil să fie agresiv şi elaborează pentru a-şi atinge scopurile metode de manipulare – fie se supără demonstrativ, fie se străduieşte să farmece.

3) Copilul „mijlociu”. El este totodată mai mare pentru unii şi mai mic pentru alţii. Ca atare, el se impregnează de trăsăturile ambelor grupe şi adeseori are dificultăţi în a se defini. Totuşi, copiii mijlocii sunt capabili adeseori să trateze cu diferite persoane, întrucât nevoia i-a învăţat să trăiască în pace cu fraţii şi surorile lor – aşa încât ei sunt destul de flexibili şi diplomaţi şi sunt capabili să se adapteze la diferite împrejurări.

4) Copilul unic moşteneşte în multe privinţe trăsăturile părintelui său de acelaşi sex. De regulă, el se simte confortabil singur cu sine însuşi, însă acceptă liniştit ajutorul altora atunci cand are nevoie de el. Întrucât părinţii sunt înclinaţi să-şi pună mari nădejdi în singurul lor copil acesta excelează de obicei atât la învăţătură, cât şi în alte domenii ale activităţii sale, şi se tulbură foarte tare dacă nu are succes în toate lucrurile cu care se ocupă. Întrucât copilul unic nu s-a obişnuit să comunice zi de zi cu alţi copii, se întâmplă ca el să aibă dificultăţi în a se deprinde cu relaţiile apropiate. El nu percepe oscilaţii în viaţa de zi cu zi, şi de aceea înţelege şi acceptă cu greutate modificările normale de dispoziţie sufletească. El nu se poate obişnui cu faptul că omul care se supără acum pe el va râde şi va glumi peste scurtă vreme.

5) Gemenii sunt cei mai puţin susceptibili invidiei copilăreşti. Dimpotrivă, ei se influenţează foarte mult unul pe altul şi reprezintă în multe privinţe o mică echipă aparte (uneori chiar se simt o singură persoană). Îi amuză foarte tare faptul că oamenii îi deosebesc cu greutate; adeseori se scot unul pe altul din încurcătură la examene sau în poznele copilăreşti. Fraţii, surorile sau colegii îi pot influenţa în foarte mică măsură. Astfel li se dezvoltă excelente deprinderi de lucru în echipă; le este foarte greu, totuşi, să se despartă pentru a-şi organiza propria viaţă personală.

(Viaţa de familie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p.77-80)