De ce te asupreşte un gând şi eşti mereu îngrijorat?
Un om credincios are siguranţă. De ce are siguranţă? Pentru că ştie că nu-i singur în această lume şi că nu omul hotărăşte tot ce se întâmplă în lumea aceasta, ci hotărăşte Dumnezeu. Aceasta înseamnă tărie sufletească. Să poţi face faţă ispitelor, să poţi trece peste necazurile care vin.
Cine are putere sufletească este mai tare decât ispitele, însă faţă de mulţi oameni sunt mai tari ispitele. De ce te asupreşte un gând? Sunt oameni care sunt îngrijoraţi mereu ce va fi mâine sau aud de tot felul de înarmări, că este ameninţată pacea lumii, se gândesc mereu ce va fi, cum va fi, ce va fi cu noi, ce va fi cu copiii noştri, au o zdroabă sufletească de felul acesta. De ce au oamenii astfel de zdroabe sufleteşti? Pentru că nu-s tari sufleteşte, nu au credinţă în Dumnezeu, n-au credinţa că nu se poate întâmpla nimic în lumea aceasta decât cu îngăduinţa lui Dumnezeu, cu ştirea şi cu voia lui Dumnezeu. Un om credincios are siguranţă. De ce are siguranţă? Pentru că ştie că nu-i singur în această lume şi că nu omul hotărăşte tot ce se întâmplă în lumea aceasta, ci hotărăşte Dumnezeu. Aceasta înseamnă tărie sufletească. Să poţi face faţă ispitelor, să poţi trece peste necazurile care vin, să poţi rămâne senin în toate împrejurările vieţii, să ştii că ai putere în tine dată de la Dumnezeu care risipeşte toată răutatea şi toate împleticirile pe care le aduc ispitele în viaţa noastră.
(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 249-250)