Una dintre întrebările cele mai dese cu privire la Întruparea Domnului Iisus Hristos ține de chipul intrării Sale în lume. Un Prunc. Cum poți „drege” o lume prin întruparea unui Prunc? Ea vine în completarea unei alte dileme pe care Părinții Bisericii au căutat să o dezlege: Se putea altfel? Lumea se putea dumiri asupra Împărăției lui Dumnezeu altfel decât prin Întruparea Domnului cu dramatica sa desfășurare?

Pentru cea dintâi „dilemă”, un text din Sfântul Ioan Gură de Aur mi se pare cel mai potrivit. El ne spune că, fără nici o îndoială, Dumnezeu putea trimite iar ciclopii din vechime ori uriași înspăimântători, firi reci de regi ori pur și simplu plăgile Egiptului peste lumea întreagă pentru a o converti, pentru a o aduce înapoi la Dumnezeu. Dar Dumnezeu-Tatăl a ales Întruparea unui Prunc pentru ca să ne vădească adâncul Său de iubire pentru noi. Să ne aducă dinainte propria noastră umanitate ce trebuia restaurată. Auziți des că Domnul Hristos s-a făcut asemenea nouă afară de păcat. Nu știu dacă așa era așteptat Mesia – vom vedea în zilele ce urmează cam cum Îl vedeau cei care-L așteptau pe Cel care a și venit – cu atât de adâncă fragilitate și cu o atât de mare iertare vădită în priviri. Personal, cred că nu. Cine să se fi gândit că în trupul firav stă forța care va purta Crucea? Ori că mânuțele ce frământau aerul ieslei din Betleem se vor înfige cuiele urii noastre de oameni rigizi care transformăm mereu credința în religie fără nici o legătură cu Dumnezeul cel Viu? 

Dacă vrem să aflăm de ce anume S-a Întrupat Hristos Domnul este de-ajuns să privim ce a îndreptat prin venirea Sa în mijlocul nostru. Cum altfel ar fi fost posibile restaurările de sens date moralei și vieții noastre dacă nu le-ar fi rostit cineva. Ce ar rămâne din noi dinaintea Judecății lui Dumnezeu fără lecția de har a Fericirilor ori cum am ști că Dumnezeu-Tatăl oferă viață și iartă dacă El, Fiul Său Unul Născut, nu ne-ar fi rostit aceste adevăruri? E greu de crezut că în alt mod decât înomenind firea divină s-ar fi putut îndumnezei firea umană. 

Întruparea sub chipul Pruncului a Domnului Iisus Hristos poartă cu sine o lecție și pentru modul în care noi, cei de astăzi, ne privim viețile și mântuirea. Priviți spre personajele propuse lumii moderne ca să exprime izbăvirea: zombi jumătate om jumătate roboți, oameni cu puteri speciale care încearcă să se comporte normal, viteji de tinichea ori luptători ce-și unesc forțele în vertijuri ale nimicului. La polul opus, discreția absolută a Pruncului Iisus. Nimic spectacular și nimic care să dea senzația unei puteri absolute. Purtând neputințele noastre, le vindecă. Zâmbind, redă zâmbetul și senin înfruntă moartea Lui care, în fond, este moartea noastră. Nu mergem spre Betleem să ne întâlnim cu un personaj de poveste, ci pe Mântuitorul. Învățați-i pe copii că își află Prietenul și nu mai deplângeți faptul că vi-i creșteți într-o societate anapoda. La vremea când Domnul Hristos se năștea, Țara Lui era sub opresiunea străină a Romei și sub abuzul, aproape continuu, al lui Irod. Nu era lipsită nici de sfinți și nici de tâlhari. Pruncul ce ne așteaptă în Betleem nu a venit să aleagă bunii de răi, ci să restaureze în Bine o lume ce-și pierduse busola. Asemenea lumii acesteia în care ne zbatem. 

Învățați-i mai degrabă pe copiii voștri să recunoască iertarea din ochii lui Iisus Pruncul. Cuvântul de prietenie din gânguritul Lui dintâi. Să vadă lumina pe care o va împrăștia din plin în viețile oamenilor, vindecarea trupurilor strâmbate de agonia durerii și ochii redeschiși prin lucrarea Sa a celor care păreau că nu vor mai putea vedea în veci lumina. Nu-i certați ca să-și iubeasc Prietenul ci faceți-L cunoscut lor. Cu discreție și drag, cu nădejde și smerenie. 

A mai trecut o zi. Mergem spre Betleem nu fără să ne abatem prin istoria așteptării care se încununează prin Pruncul Iisus Hristos! Bucurie!