De cine este mai bine să ascult? De glasul inimii mele sau de ceea ce spune duhovnicul meu?

A! Grea întrebare! Maică, dacă ai ajuns în inimă as­cultă de glasul inimii tale... Da' de unde știi, bre, că acela e glasul inimii tale, că eu nu știu? Îmi vine așa un gând și zic: inima mea spune că ar trebui să mă dezleg astăzi la un pahar de vin. Sunt obosită și mie îmi place vinul roșu și așa. Dar mă întreb: o fi inima mea sau o fi pofta mea sau o fi... că inima mea e curată? Nu e inima mea aceea despre care spune Mărturisitorul că din inimă ies gânduri ucigașe de viclenie, de curvie de... inima mea poate să fie sălașul acolo a tot felul de pofte și a tot felul de gânduri. Și până când voi ajunge să duc mintea în inimă cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu...”, până atunci să zic ca duhovnicul.

Dacă am vreun năstrușnic de duhovnic care îmi spune: „Uite ce, du-te și fură și tu din catedrală câteva portmonee și pune-ți un ban deoparte, că vin vremuri grele”, apăi atunci îți asculți inima ta și zici: „Mă duc să caut altul!”. Deci, oameni buni, se poate ca duhovnicul să cadă, se poate, că... duhovnicul e om. Poate să se întâmple apoi în viața noastră, noi trebuie să reacționăm la păcat. E și asta o soluție.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 62-63)