De la mic până la mare suntem datori să uneltim necontenit rugăciunea tainică, zicând cu mintea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Mereu să ne obișnuim a zice aceasta cu mintea și cu simțirea inimii. Dacă Dumnezeu a trimis din Cer pe sfântul înger spre a descoperi aceasta omului, înseamnă că lucrarea acestei rugăciuni este de mare folos și nu se poate tăgădui. Dar ce zic mirenii și unii dintre călugării mai necăjiți: Suntem împovărați de treburi și de griji în mijlocul lumii și nu putem să ne rugăm mereu!

Sfintele Scripturi însă ne arată că Dumnezeu nu cere de la noi niciodată lucruri cu neputință de îndeplinit. Pentru cel care are râvnă fierbinte pentru mântuire, rugăciunea minții nu este un lucru cu neputință. Dacă această lucrare tainică ar fi cu neputință de îndeplinit, atunci nu s-ar fi găsit nimeni din lume, dintre mireni, ca s-o aibă.

Însă vedem că au fost și sunt încă mulți, între alții vom pomeni aici pe fericitul Constantin, tatăl Sfântului Grigore Palama. El trăia în palaturile împărătești din Constantinopol și era socotit ca dascăl și părinte al împăratului Andronic. Și fiind el în toate zilele împresurat de grijile împărăției și de chivernisirea familiei sale, cu toate acestea el era totdeauna nedespărțit de Dumnezeu prin rugăciunea cea tainică a minții. Pentru nedezlipirea minții lui la rugăciune, de multe ori uita de a vorbi cu împăratul și cu sfetnicii de la curte. Boierii se tulburau uneori pentru uitarea lui, neștiindu-i nevoința, însă împăratul, care știa lucrarea lui tainică, îl apăra în fața boierilor, zicând: „Constantin, fericitul, are grijile și acelea nu-l lasă să ia aminte la cuvintele voastre, care sunt numai pentru interese trecătoare și deșarte, mintea lui, blagoslovitul, este pironită la cele cerești și pentru asta uită pe cele pământești, căci toată atenția lui este la rugăciune și la Dumnezeu!”. Și era atât de plăcut lui Dumnezeu, fericitul acesta Constantin, încât s-a învrednicit să facă și minuni!

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 347)