„Din inimă ies gândurile rele.” Dar de unde vin ele în inimă? Rădăcina lor e în păcatul care trăiește în noi, iar deosebirea, înmulțirea și felul lor aparte vin la fiecare din bunul său plac. Ce-i de făcut, atunci? Pentru început, taie tot ce ține de bunul tău plac. Aceasta e ca și cum ar rupe cineva frunzele unui copac, i-ar tăia crengile și ar reteza trunchiul până aproape de rădăcină. Apoi, nu îngădui să iasă lăstari noi, și rădăcina, de asemenea, se va usca; cu alte cuvinte, nu îngădui să iasă din inimă gânduri rele, iar pe cele ce ies taie-le și alungă-le, iar păcatul care trăiește în noi, neprimind întăriri, va slăbi și va deveni cu totul neputincios.

În asta stă miezul poruncii: „Fiți treji, privegheați. Luați aminte la voi înșivă. Încingeți mijlocul cugetelor voastre”. Trezvia trebuie îmbinată cu dreapta socotință. Din inimă ies nu numai lucruri rele, ci și bune; totuși, nu orice lucru bun pe care ni-l insuflă inima trebuie împlinit. Ceea ce trebuie cu adevărat împlinit o hotărăște dreapta socotință. Dreapta socotință este cuțitul grădinarului, care taie unele crengi și altoiește altele.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 121-122)