1. Să Îi încredințez în fiecare zi copiii lui Dumnezeu, Maicii Sale și a noastră Mamă prin excelență, sfinților și îngerilor lor ocrotitori, începând și sfârșind ziua cu rugăciune pentru ei, materializată în anumite canoane/tropare către sfinții lor și evident către Preacurata. Iar peste zi cât pot Doamne Iisuse... și rugăciune din inimă pentru ei.

2. Să fiu atentă la ei, la mișcarea sufletului. Să mă conectez cu spațiul lor interior, cel conștient și cel încă neconștientizat, și să ajut cu smerenie, delicatețe și rugăciune la constituirea lui.

3. Să le mulțumesc adesea, încurajându-i în ceea ce fac bine. Iar dacă greșesc, să căutăm împreună ceva ce putem îndrepta sau folosi pe viitor din greșeala făcută. De va fi nevoie de mustrare, să îi mângâi după o vreme.

4. Să îmi rezerv ceva timp doar pentru a-i privi, pentru a înțelege în tihnă acel ceva ce Domnul vrea să spună azi inimii, pentru a mulțumi, a mă bucura, a mă hrăni. Fie când se joacă ori scriu, fie când aleargă ori citesc, fie când dorm cu pacea așternută pe chip... Și să însoțesc momentul cu sfântă cugetare.

5. Să nu mă axez prea mult pe a-i învăța binele (nu doar predare), ci și să îi aud, să îi ascult, cu atenția lăuntrică spre felul cum simt și văd ei lucrurile și cuprinzând fiecare vorbă, simțire, în Doamne Iisuse...

6. Să le acord timp pentru a-i ajuta la lecții sau orice altă activitate în care ei au nevoie de ajutorul sau prezența mea, oricâtă grijă aș avea în casă. 

7. Să concep activități care pot deveni amintiri frumoase, izvor de lumină și bucurie pentru restul vieții lor.

Câteva exemple:

• Cronica de familie – un caiet mai voluminos în care să notăm, fiecare când poate, câte ceva reprezentativ, fie o activitate, fie o impresie, o întâmplare hazlie, un ajutor primit de la Dumnezeu, chiar și o supărare (când cresc li se par o nimica toată și învață să primească altfel dificultățile).
• Jocuri de tipul: „Când te-ai simțit… (curajos, trist, hotărât, ignorat, trădat, credincios etc)? De ce?”

Mai ales fetițele sunt deschise spre astfel de jocuri și ajută mult la conștientizarea emoțiilor, comunicare, încredere. De obicei doresc să joace acest joc „doar cu mama”. Dar dacă nu intrăm în prea mare intimitate și ne raportăm la emoții mai curente (optimist, generos, vesel, distrat), e veselie mare. 

• Concursul săptămânii, cu premii

O listă în care fiecare zi are o miză (inspirată din Fericiri). Ex:

Duminică – Cine e cel mai cuminte la Sfânta Liturghie /se roagă/ se poartă frumos

Luni – Cine este cel mai blând

Marți – nu ne certăm

Miercuri – Nu vorbim de rău 

și alte variante (ajutăm, facem fapte bune, nu cârtim, mulțumim)

Desigur, zi de zi avem în vedere aceste scopuri ale vieții creștine, dar copilașii au uneori nevoie de repere concrete și mici recompense. 

Premiul se stabilește de comun acord – un timp privat cu mama/tata, îndeplinirea unei dorințe, o plimbare cu barca, un film sau un dulce preferat, pe copii îi bucură orice le este dedicat.

• Timpul nostru: timp special, exclusiv (de obicei cam 30 de minute) petrecut cu fiecare copil în parte, în care să putem vorbi despre preocupările și frământările individuale ale fiecărui copil, fără a fi și ceilalți de față. Acest lucru se întâmplă fie în timpul zilei, fie înainte de culcare, cu fiecare copil pe rând, odată la câteva zile sau cum putem, dar e de mare ajutor pentru copii.
• Jocul de seară: să spunem pe fiecare degețel câte ceva de peste zi: ce ne -a bucurat, ce ne-a întristat, pentru ce suntem recunoscători, ceva ce ne temem etc.

Acestea ar fi câteva exemple, dar lista este deschisă și potrivită pentru orice idee/tradiție familială. Copiii se bucură când „ne punem la mintea lor”. Sunt cei mai încântați. Îmi amintesc cât de solidari am început anul trecut Postul Crăciunului cu atât mai mult pentru că de Lăsatul Secului am acceptat o „petrecere în pijamale” în familie, în care am gătit împreună surprize pentru alții, am ascuns prin diverse locuri ale casei ultimele mâncăruri de dulce și am căutat pe echipe. Plus diverse alte activități împreună. A doua zi eram deja o echipă înrolată pentru Post. 

8. Să fac diverse gesturi în taină (milostenie, fapte bune, metanii, o candelă rezervată pentru fiecare dintre ei, de care să am grijă ca seară de seară să fie aprinsă etc.) pentru sufletul lor. Să le scriu scrisori în care fie că notez câteva din faptele, gesturile vârstei lor, fie le mai aștern câte un sfat părintesc, pe care acum nu pot sau nu vor să îl audă. Dar când vor crește și poate noi părinții vom fi plecat din astă lume, ori vom fi bătrânei, aceste scrisori din inima mamei vor cântări mult în viața lor, cuvântul va prinde valoare și inima lor va fi mângâiată. Dăruiește -ne, Doamne, întoarcere și aducerea aminte...

9. Oricât am fi de obosiți, să nu sărim peste momentul de rugăciune împreună (cât de mic uneori) să aprindem candelele pentru sfinți (fiecare copil are după o anumită vârstă responsabilitatea unei candele) și cât mai des Lectura din Sfânta Scriptură ori povestea de seară, uneori interactiv.

10. Să îmi accept fără panică, frustrare sau deznădejde eșecurile, înfrângerile, clipa de neputință, durerea cumplită a nașterii unui suflet liber să mă refuze ori să mă uite, să învăț să primesc momentul acela anume când totul e prăbușit. Să fiu foarte conștientă că în toate, oricând, nădejdea este la Dumnezeu! Și astfel să mulțumesc, să mulțumesc, să mulțumesc pentru toate lecțiile de mântuire pe care le primesc prin pruncii dați mie de la Domnul!