Tulburarea amintirii demonilor însoţeşte viaţa monahului nestatornic. Eu știu că sufletul monahului izvorăşte gânduri deşarte, din pricina războiului închipuit, din lipsa lui de experienţă în contemplaţie. Căci demonii înspăimântă sufletul cu frică. Iar sufletul nu poate suporta puterea celor spuse sau arătate de la ei. Şi aşa cum cineva se contrazice în agora, batjocorind, ca să-l prindă în laţ pe bietul vorbitor neexperimentat, dar, când vede curaj, îndată bate în retragere, la fel şi închipuirile arătate de demoni, deşi sunt prosteşti, pe cel neexperimentat îl înspăimântă, spre a lepăda dreapta credinţă. Dar cel ce are minte, prin pecetluirea cu semnul Sfintei Cruci, arde şi alungă închipuirea care vine de la ei şi află pace în Dumnezeu. Căci şi eu, încercat fiind, cum trebuia, am avut această vedere.

Căci uneori, când monahul petrece iubitor de linişte în înfrânare, din pizma pierzătorului, i se îngreunează trupul, demonii îl fac să stea cu mâinile încrucişate, aduc asupra lui foamea, ca pe un rău călător. Prin aceasta aduc sufletului aprindere, sugerează pretexte necugetate pentru întinderea meselor şi băuturi de vin. Şi după acestea, ca un cuptor năprasnic, aprind în el focul patimii pentru femeie şi de aici, strâmtorând cugetul, îl duc în legătoare, ca pe o oaie la tăiere, la întinăciunea trupului şi, omorându-l pe acesta prin păcat şi învinuindu-l apoi ca pentru o ucidere, îl duc în deznădejde. Apoi iarăşi, dimpotrivă, prin cuvinte blânde, îl conving că prin pocăinţă este fără de vină la Dumnezeu, dezlegând păcatul în mintea lui, arvunindu-l pe cel care astfel îşi duce întreaga viaţă, trăind în deşert. Aceasta observând-o şi Sfântul Apostol Pavel, zicea: „Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine”. „Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu. Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc pe acela îl săvârşesc”.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 103)