- Părinte, mă mâhnesc atunci când ceilalţi nu au o părere bună despre mine.

- Bine că mi-ai spus! De astăzi înainte voi face rugăciune ca ceilalţi să nu aibă o părere bună despre tine, pentru că aceasta îţi este de folos, copilul meu cel bun. Dumnezeu le iconomiseşte să ne nedreptăţească oamenii sau să ne spună vreun cuvânt ca să ni se şteargă ceva din păcatele noastre sau să depunem ceva în cealaltă viață. Nu pot înţelege, cum vreţi voi viață duhovnicească? Nu ați înţeles încă interesul vostru duhovnicesc şi vreţi totul aici. Pentru Cer nu lăsaţi nimic. Cum de gândeşti astfel? Ce citeşti? Citeşti „Everghetinosul”? Acolo nu ţi se spune ce trebuie să faci? Citeşti Evanghelia? Să citeşti din ea în fiecare zi.

- Părinte, când fac un bine mă mâhnesc dacă nu este apreciat de ceilalţi.

- Bine, dar tu ce vrei, apreciere de la Hristos sau de la oameni? Nu ai mai mult folos din aprecierea lui Hristos? La ce te ajută să fii băgată în seamă de oameni? Dacă acum îţi apreciază binele pe care îl faci, în cealaltă viaţă vei auzi: Ţi-ai luat cele bune ale tale.

Trebuie să ne bucurăm atunci când nu ne apreciază oamenii ostenelile noastre şi nu ne răsplătesc, pentru că pe aceste osteneli le va avea în vedere Dumnezeu şi ni le va răsplăti cu răsplată veşnică. Fiindcă există răsplătire dumnezeiască, să căutăm să punem vreo drahmă şi în Casa de depuneri a lui Dumnezeu.

Trebuie să primim nedreptatea ca pe o mare binecuvântare, pentru că prin ea dobândim binecuvântarea cerească.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III, Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 127)