Editorialul sugerează ca legea să nu interfereze cu doctorii care doresc să deshidrateze până la moarte pacienţii care au resurse financiare precare.

Raanan Gillon, profesor emerit de etică medicală şi fost director al Institutului de Etică Medicală a spus că decizia juridică de anul trecut, de a interzice deshidratarea pacienţilor invalizi, este tulburătoare, deoarece ia puterea de viaţă şi de moarte din mâinile doctorilor şi principiul „sanctităţii vieţii” devine un precedent în alte cazuri.

Renumitul profesor de etică a spus că acest lucru este o ameninţare la adresa unui sistem de asistenţă medicală cu posibilităţi financiare limitate, iar nutriţia artificială şi hidratarea a mii de pacienţi demenţi este foarte scumpă, mai ales pentru săraci.  

El a sugerat ca pacientul să semneze personal dacă doreşte să fie hrănit şi hidratat în asemenea condiţii. Barbaria absolută a acestei propuneri este similară cu aceea a cererii ca toţi bebeluşii nou-născuţi să semneze dacă vor să fie hrăniţi.

Editorialul este intitulat „Sanctitatea vieţii a mers prea departe”. Aberaţia ideologică vine însă de la faptul că se uită în mod sistematic că persoanele cu demenţă doresc să trăiască, au un suflet nemuritor, viaţa lor este unică în întregul univers, iar decizia morţii aparţine lui Dumnezeu.

De fapt anomalia ucigaşă a eutanasiei, practicată deja în unele ţări din Europa, duce la alte atentate la viaţa omului: astfel, un copil care nu are un anumit nivel de inteligenţă, sau o anumită statură, sau anumite trăsături, poate fi ucis, din aceleaşi considerente: dreptul total de viaţă şi de moarte al celolalţi în faţa persoanei fără apărare. De aici până la barbaria nazistă de eugenie ariană nu mai e decât un pas.

Ce ar fi dacă toţi oamenii ar avea peste 1,80, ar avea un IQ de peste 120 şi ar avea anumite trăsături? Nu ar mai exista o lume liberă, ci o lume de roboţi, fără decizie, diversitate şi libertate.

Gillon a spus că doctorul ar trebui să decidă dacă hidratarea este spre interesul pacientului, ca şi cum uciderea sa ar fi vreodată în interesul omului. El spune că o stare de conştiinţă mai mare decât cea minimă trebuie protejată.

Dreptul de viaţă şi de moarte aparţine doar lui Dumnezeu, iar oamenii nu se pot erija în demiurgi ucigaşi, care nu pot da viaţa nici măcar o clipă, însă pot să o ia la oameni care sunt mai săraci. De fapt, raţiunea acestei aberaţii inumane este financiară, medicii veroşi şi obsedaţi după salarii tot mai mari (în Europa, nu la noi) dorind întreruperea hrănirii şi hidratării pacienţilor cu situaţii materiale modeste. Spitalul devine aşadar un iarmaroc unde banii aduc viaţa, iar lipsa lor aduce moartea. Capitalismul radical îşi consumă astfel ultimele motivaţii de a fi.

Un singur lucru uită Dl Gillon: acela că umanitatea înseamnă solidaritate, unitate, conştiinţă de sine şi de alţii, empatie, milostivire, grijă pentru ceilalţi, frumuseţe a firii, expresivitate comunitară, valorizare a darului vieţii.

Şi dacă nu ai fi creştin, om cred că este necesar să fii.