Trebuie să deosebim acele semne care dau în vileag pofta nelegiuită. Mişcările trupeşti sunt fireşti în trup, şi nu este păcat în ele. Păcat este atunci când omul se raportează la el în chip greşit cu libertatea şi cu conştiinţa sa. Cine se îndulceşte de aceste mişcări, le stârneşte de bunăvoie şi este gata să le satisfacă, acela pofteşte. Cel ce prin deasa satisfacere a acestei pofte formează în sine însuşi aplecarea către plăcerile ei, acela boleşte de pofta pătimaşă, care îl apasă, îl frământă şi-l chinuie în chip tiranic. În starea aceasta, ea pune stăpânire pe întregul om, şi acesta începe să-şi ducă viaţa doar înconjurat de rânduielile care pot să-i hrănească şi să-i gâdile pofta. Datorită plăcerii pe care o aduce satisfacerea acestei patimi, ea se numeşte “patima dulceţii”. Potrivit lucrării sale ruinătoare asupra sufletului şi a trupului, la Apostol se numeşte pofta cea rea (Colos. 3, 5), iar potrivit înjosirii pe care o aduce fiinţei înţelegătoare – patimă de ocară (Rom. 1, 26).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 49)