Oare pentru care pricină, când a ispitit satana pe Iov, Dumnezeu i-a dat voie să-i ia cele şapte mii de oi, şapte mii de cămile, cinci sute de perechi de asini, cinci sute de perechi de boi, zece feciori, toate moşiile şi palatele, dar nu i-a dat voie să se atingă de sufletul lui? Iar când a dat satana al doilea atac, cerând îngăduinţă de la Dumnezeu să se atingă de oasele şi de carnea lui, a dobândit-o şi pe aceasta, dar i-a spus Dumnezeu: Iată, ţi-l dau ţie, numai de sufletul lui să nu te atingi (Iov 2, 4-6). Şapte ani şi jumătate l-au mâncat viermii pe Iov în gunoi, fiind rănit de satana cu bube şi cu răni din creştet până la tălpile picioarelor, după cum ne spune Sfânta Scriptură, dar de suflet nu i s-a dat voie să se atingă. Bunul Dumnezeu ştia că cea mai mare comoară care era în Iov, era sufletul lui dreptcredincios şi iubitor de Dumnezeu şi pentru aceasta nu a permis diavolului să se atingă de el.

Sufletul este o comoară nepreţuită a omului pe care o purtăm cu toţii şi va fi vai de noi dacă o vom pierde. Aţi auzit ce spune Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelie : Ce ar folosi omului de ar dobândi toată lumea, dar va pierde sufletul său? (Marcu 8, 36-37). Dacă am şti cu adevărat ce comoară purtăm în noi, ce icoană vie a lui Dumnezeu ca o oglindă strălucitoare a Duhului Sfânt, ce bogăţie de daruri şi ce mărire se află în sufletul nostru, am fi totdeauna cu frică şi cu cutremur şi ne-am plânge păcatele cu care supărăm pe Dumnezeu în orice clipă.

Noi însă sutem împietriţi, amorţiţi şi nu ştim de unde venim şi unde mergem, nu ştim ce purtăm în noi, adică ce comoară şi ce veselie se află în noi!

Fraţii mei, să ne ferească Bunul Dumnezeu ca să se lege sufletul nostru de ceva din lumea aceasta, adică de aur, argint, bani, bijuterii, maşini, vile, palate, dregătorii, cinste şi orice altceva poftesc iubitorii lumii acesteia, căci toate acestea sunt praf şi cenuşă. Sufletul este nemuritor, căci este icoana vie a Bunului Dumnezeu, este comoara cea nepreţuită, mai scumpă decât toată lumea aceasta, suflet pe care Mântuitorul l-a răscumpărat prin Jertfa Sa de pe Cruce şi prin Înviere.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Inviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, pp. 303-304)