Într-o zi, un om deznădăjduit care rătăcea pe dealurile ce împrejmuiesc oraşul lui natal a întâlnit un cioban care păştea oile. Ciobanul l-a văzut tulburat lăuntric, aşa că l-a întrebat:

– Care-ţi este necazul, prietene?

– Sunt doborât de singurătate.

– Şi eu sunt singur, însă nu mă simt deloc trist, a spus ciobanul.

– Poate pentru că eşti cu Dumnezeu, a răspuns ironic celălalt.

– Aveţi dreptate, a zis ciobanul, ignorând tonul lui ironic. Vedeţi oraşul nostru? Vedeţi casele, ferestrele?

– Da, le văd.

– Atunci nu ar trebui să deznădăjduiţi, adăugă ciobanul. Nu există decât un soare, însă fiecare fereastră a oraşului, chiar şi cea mai mică şi mai tăinuită, se scaldă în soare dimineaţă de dimineață. Mai curând sunteţi deznădăjduit pentru că fereastra dumneavoastră rămâne închisă...