Diavolul este maestru. Dacă, de pildă, îi aduce unui om duhovnicesc un gând rușinos în timpul Sfintei Li­turghii, acela îl va pricepe, se va trezi și îl va alunga. De aceea, îi aduce un gând duhovnicesc. „În cartea cutare, îi spune, scrie aceasta despre Sfânta Liturghie.” După aceea îi va atrage atenția, de pildă, la polieleu. Se va întreba cine, oare, l-a făcut. Sau îi va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuie să meargă să-l vadă. „A! Ce inspirație mi-a venit în timpul Sfintei Liturghii”, își spune. Acela însă este diavolul care se strecoară înă­untru, iar omul intră în discuție cu gândul adus de el.

Când aude pe preot spunând: „Cu frică...”, numai atunci își dă seama că s-a terminat Sfânta Liturghie, iar el n-a participat deloc la ea. Iată și aici, în biserică, merge paraclisiera și aprinde lumânările de la policandru și am observat că până și pe oamenii mari îi distrage vicleanul și cască gura la soră cum aprinde lumânările. Lucrul acesta este cu desăvârșire copilăresc. Numai copiii cei mici se bucură de așa ceva și spun: „Le-a aprins!”. Adică aceasta se justifică pentru copiii cei mici, iar nu pentru oamenii mari. Sau, deși știm că tre­buie să evităm mișcările în timpul Sfintei Liturghii, is­pititorul poate pune într-un moment sfânt pe o soră să răsfoiască foile la strană și astfel pricinuiește zgomot, distrăgând pe ceilalți. Aud „fâș-fâș”, „Ce se întâmplă?” îmi spun, și astfel mintea fuge de la Dumnezeu și se bucură aghiuță.

De aceea să luăm aminte să nu ne fa­cem pricini de distragere a atenției celorlalți în tim­pul slujbei, căci pricinuim pagubă oamenilor și nu ne dăm seama. Sau să spunem că urmăriți o citire. Când citețul ajunge la punctul cel mai sfânt, prin care se vor ajuta oamenii, atunci sau se va trânti ușa cu putere de curent, sau va tuși cineva și li se va distrage atenția și nu se vor folosi de acel cuvânt sfânt. Și astfel își face aghiuță treaba lui.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 122-123)