Ca mintea şi inima unui creştin luptător să se curăţească, trebuie ca acesta să nu primească gândurile rele, nici să gândească cu viclenie. Să se lupte pe cât poate, simplu, smerit şi cu dăruire. Toată viaţa duhovnicească este fundamentată pe gând.

Astăzi, când în lume păcatul a devenit o modă, omul înţelept trebuie să-şi îndrepte cugetul său şi să evite pricinile care-l provoacă, ca şi albinele fumul, pentru că sufletul lui se va aprinde.

Gândurile de hulă sunt precum avioanele care ne deranjează prin zgomotul lor, când zboară pe deasupra noastră, şi nu putem să le împiedicăm. Gândurile de hulă sunt toate ale diavolului şi omul nu poartă nici o vină dacă nu le primeşte. Iar cea mai bună înfruntare a lor este cântarea şi Rugăciunea lui Iisus. Prin gândurile de hulă, diavolul îi chinuieşte pe oamenii sensibili, ca să-i ducă la amărăciune şi deznădejde. Când gândurile vă necăjesc, să nu le daţi absolut nici o importanţă. Lăsaţi câinii să latre!

Şi un singur gând de mândrie dacă trece prin mintea voastră, acesta ia avânt şi pierde toate virtuţile voastre. Diavolul nu poate să cunoască gândurile bune ale oamenilor. Gândul viclean, când unelteşte cu omul trupesc, face un rău îndoit sufletului. Aşa cum diavolul când unelteşte cu omul rău, face un rău îndoit lumii.

Fiecare judecă lucrurile după măsura stării lui duhovniceşti. Dacă unul are cugetul stricat şi „maşina lui este stricată”, şi chiar aur să pui într-însa, va face „gloanţe de aur”, ca să ucidă. Omul care ascultă de gândurile lui, dacă este monah se rătăceşte, dacă este mirean îşi pierde minţile.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 52-53)