Diavolul nu se va apropia de noi dacă vede că în sufletul nostru este scrisă legea lui Dumnezeu și că inima omului se face tablă a legii Sale.

Dacă în cugetul nostru, iubitor de Dumnezeu, sunt scrise literele împărătești, dar nu ca și cum ar fi săpate pe o stelă de bronz, ci cu adevărat întipărite de Sfântul Duh și strălucind de harul cel bogat, diavolul nici să ne privească în față nu poate, ci de departe o ia la fugă.

Aceasta pentru că nimic nu-l sperie mai tare, nici pe el, nici gândurile pe care ni le insuflă, decât mintea care cercetează cele dumnezeiești și sufletul aflat pururea scufundat în izvorul sfințeniei.

Nimic din cele prezente nu pot mâhni și ispiti acest suflet, chiar dacă prin purtarea lui îi îndepărtează pe ceilalți și nu-l pot face să se umfle de trufie și să se mândrească. În mijlocul celei mai grele ierni și în vremurile cele mai tulburi, în acest suflet va domni o pace adâncă, de care se va bucura la nesfârșit.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, pp. 52-53)