Va multumesc tuturor pentru interventii. Pentru mine conteaza mult sa vad problema din cat mai multe unghiuri posibile, si asa poate reusesc sa gasesc o solutie buna, in care toti cei implicati sa fie cat mai multumiti.
Problema nu este ca nu vreau ca soacra mea sa nu-si cunoasca nepoata, ci ca soacra vrea sa sotul sa mearga cu copilul, fara stirea mea, la ea in vizita. In plus, eu sunt exclusa din start - ea se comporta ca si cum sotul meu ar fi unicul parinte, ca si cum eu nu exist. De cate ori intreaba de copil, foloseste intrebari de genul: "unde mergi cu copilul in vacanta?/ ai fost cu copilul in locul x?/ vino cu copilul in vizita la mine cand vrei".
In conditiile astea mie mi se pare ca nu pot face prea multe. Si doar pe sot cu copilul in vizita mi-e teama sa-l incurajez sa mearga. Ma tem ca va intoarce copilul impotriva mea prin orice mijloace, dar si ca ii va induce aceleasi sentimente de vina pe care i le-a inoculat si sotului pe cand era copil.
Si dialog civilizat nu se poate avea cu soacra mea, am incercat, de cateva ori chiar. Acum vreo 2 ani, la ultima mea incercare, cand m-a intrebat ce vreau eu de la ea, i-am explicat calm si civilizat, crezand ca daca ne lamurim orice fel de neintelegeri lucrurile se vor mai linisti, ca as dori sa ne respecte familia si timpul nostru, ca daca ne invita si nu putem merge, sa nu se mai supere si sa ne sune cu reprosuri nesfarsite, iar atunci cand vrea sa vina in vizita, sa ne anunte si daca suntem acasa, o asteptam (asta in urma unor vizite neanuntate care au generat alte tone de reprosuri). Nu a inteles decat ca eu ii pun ei conditii (aceste limitari nu ar fi existat daca nu as fi fost nevoita sa le pun in urma comportamentului soacrei), ca vin eu sa-i dau ei lectii de viata si ca ea nu are de gand sa sune ca sa vina la noi in vizita. Si asa s-a terminat orice incercare de dialog civilizat.
Iar apropierea fata de parintii mei de care ati amintit, se datoreaza faptului ca ei au avut comportament civilizat, nu au fortat niciodata vizitele, nu ne-au conditionat niciodata vreun ajutor oferit (spre deosebire de soacra mea care ne-a reprosat chiar si ca ne-a dat sa mancam o data, la o masa obisnuita, adica fara niciun eveniment la care sa fi fost invitati in prealabil). Astfel incat chiar sotul meu apela direct la ei cand se intampla sa avem nevoie de ajutor.
Punctul de vedere al sotului suna cam asa: e constient ca mama lui greseste, e constient ca nu se va schimba, admite ca mare parte din greseala in ruperea relatiilor ii apartine (din cauza ca nu a putut gestiona ferm la inceput relatia cu mama lui ci apela la mine sa rezolv conflictele - motiv pentru care eu am devenit personajul negativ), insa acum se zbate intre momentele in care mama lui ii vorbeste civilizat (fara acuze, reprosuri etc.) dar ca si cum nimic nu s-a intamplat, cand ar fi gata sa lase totul de la el si sa-i deschida bratele, si momentele in care e suparata pe el si il suna pentru a-i activa sentimentul de vinovatie, cand el se retrage si intrerupe iar contactul o vreme.

Va multumesc pentru sustinere!
Draga Sergiu, spui: "Tu ca femeie probabil esti apropiata de parintii tai si in special de mama ta - oare nu este de asteptat ca sotul sa sufere? Daca tu poti sa ii aduci alinare prin sustinere unei relatii cu parintii lui avind in vedere ca el este cel care a adus linistea familiei tale prin distantarea de mama sa oare nu ar trebui sa incerci sa ii faci cunostina soacrei cu copilasul vostru (avind in vedere ca defapt aceasta este mare problema).'
Ai mare dreptate! Sunt apropiata de ai mei. Si am intentionat sa am o relatie cat se putea de apropiata si de mama lui.
Dar sunt doua lucruri care ma arunca in mijlocul unei dileme.
Primul este ca parintii mei ne-au sustinut cu absolut tot ce au putut, nu ne-au judecat, nu ne-au obligat sa facem cum cred ei. Uneori au sarit sa ne ajute si in situatii care pentru ei insemna un oarecare sacrificiu. Soacra, nu numai ca nu ne-a ajutat cu nimic (nu era obligata, nu i-am cerut asta), dar atunci cand ne era mai greu ea venea cu pretentii, cu reprosuri crescand dificultatea momentului. Ca sa va dau un exemplu: dupa ce am nascut, ne-a fost greu, copilul plangea neincetat ore in sir, am chemat si salvarea, ni s-a spus ca sunt doar colicii. Dar noi eram epuizati fizic de numarul de ore nedormite, iar eu, in plus, nu-mi revenisem dupa nastere. Parintii mei au batut sute de km, au stat ei cu copilul ca sa putem noi sa dormim, sa ne mai intremam, apoi au plecat acasa (locuiam in garsoniera, nu aveau unde sa stea), oferindu-ne ajutorul - daca vrem si putem sa mergem sa stam la ei. Ceea ce am si facut dupa ce sotul a revenit la serviciu, ca sa se poata odihni. Am stat la ei 2-3 saptamani, timp in care am reusit sa imi revin si eu, si copilul.
In acest timp, soacra mea ii punea pe fratii sotului - necasatoriti, fara vreun interes real sau atasamente fata de copii - sa ne sune si sa ceara sa vada copilul (la 2 zile dupa externare). Cand sotul le-a spus ca nu suntem pregatiti de musafiri si le-a expus situatia, soacra, nu numai ca nu a fost ingrijorata in vreun fel, ci l-a sunat chiar ea pe sot furioasa, reprosandu-i ca nu vrea sa isi primeasca fratii, si a inceput cu acuze si injurii la adresa mea.
In ceea ce priveste intalnirea bunica-nepot, din nou vin si intreb: e normal ca ea sa se poarte ca si cum eu nu exist? Si sa-i ceara sotului sa mearga doar el cu copilul la ea acasa?! In ce situatie va fi pus copilul meu?! Ar fi de dorit o astfel de situatie? Eu inca sunt de parere ca nu e o idee sanatoasa si nu va ajuta prea mult la stabilirea unei relatii sanatoase. E posibil sa gresesc.
Asa ca nadajduiesc la Bunul Dumnezeu ca va gasi o cale prin care soacra sa aiba un comportament mai civilizat si sa renunte la dusmanie.