Odată, un fiu duhovnicesc al Stareţului i s-a plâns că Ioan, unul dintre cei trei copii ai săi, deşi până la vârsta de 15 ani a mers foarte bine cu viaţa duhovnicească şi niciodată nu a lipsit de la biserică, apoi însă a început să lipsească, deoarece sâmbătă seara se distra până târziu cu prietenii lui, iar duminica dormea până la amiază. Pe acest creştin Stareţul l-a încurajat spunându-i:

‒ Sămânţa Evangheliei, după ce cade în pământ nu se dezrădăcinează uşor. Acum copilul tău trece printr-o încercare. La vârsta lui se dă o luptă crâncenă între materie şi duh. Acum balanţa se înclină către materie. Aceasta înseamnă că Dumnezeu cere ceva mai mult de la părinţi. Cu rugăciunea voastră veţi pune greutate în partea dreaptă a balanţei copilului vostru, ca să urce din nou cealaltă parte la înălţime. Aşa este. Unul completează lipsa celuilalt. Dar tu rosteşti în fiecare seară Rugăciunea lui Iisus, aşa cum te-am învăţat?

‒ Da, Gheronda. Acum mă rog şi mai mult. Dar, oare se va izbăvi copilul meu?

‒ Ce rugăciuni faci?

‒ În fiecare seară, împreună cu soţia şi ceilalţi copii ai mei ‒ uneori vine şi Ioan ‒ citim Pavecerniţa şi Acatistul Bunei Vestiri. Acum am adăugat şi Paraclisul Maicii Domnului. Iar dimineaţa mă scol cu două-trei ore înainte de a pleca la serviciu şi rostesc Rugăciunea cu metaniile, aşa cum m-ați învăţat.

‒ Măi, binecuvântatule, pe tine Ioan o să te facă purtător de Dumnezeu. Dacă poți, roagă-te şi mai mult. Numai dacă nu îți vine greu.

‒ Nu, Gheronda. Cum să-mi vină greu? Tocmai aceasta este mângâierea mea. După ce rostesc două-trei ore rugăciunea şi cu mintea şi cu gura, la sfârşit nu mai rezist şi izbucnesc în hohote de plâns. Cad în genunchi şi strig ce mă luminează Dumnezeu. De multe ori simt un imbold lăuntric să spun mereu: „Pe Ionel al meu, Hristoase, pe Ionel al meu, lumina mea. Te rog, Hristoase al meu, pe Ionel al meu!”. După ce strig şi plâng destul, plec liniştit la lucrul meu, cu nădejdea că Dumnezeu nu va lăsa să se piardă copi­lul meu.

‒ Ei, nu ţi-am spus eu că loan te va pune în rânduială? Ştii câte cazuri asemănătoare am? Din pricina unor astfel de ispite, mulţi au învăţat să se roage, iar cu credinţa şi cu răbdarea lor i-au câştigat şi pe alţii.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie ‒ Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 189-190)