Din ce cauză ne îmbolnăvim de boli psihice?
Psihanalistul analizează, dar preotul, prin puterea lui Dumnezeu, vindecă.
- Din ce cauză ne îmbolnăvim de boli psihice? Este adevărat că păcatele părinţilor se transmit la copii?
- Este adevărat că zestrea se dă. Ce-i dai, aceasta are, nu poate să aibă ce nu-i dai, nici nu poate să nu aibă dacă i-ai dat. Cum putem crede că un copil seamănă cu tine la nas, la ochi, la păr, la gesturi, iar restul nu primeşte? Primeşte, tot primeşte, de aceea trebuie să fim înţelepţi.
Iar despre bolile psihice, am observat o regula simplă: unde se „dărâmă” o biserică, adică unde nu mai este spovedanie, se construiesc 7 spitale de nebuni. Asta este regula. De ce? Pentru că psihanalistul nu poate decât să amelioreze puţin, în timp ce prin spovedanie, creştinul se poate vindeca. Psihanalistul analizează, dar preotul, prin puterea lui Dumnezeu, vindecă. Spitalele şi azilele de boli psihice se construiesc în locul bisericilor „dărâmate”. Nu neapărat clădirea, ci unde nu mai este spovedanie. Şi câţi din cei ce merg la biserică se spovedesc, ca să nu mai zic câţi se spovedesc cum trebuie?
(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 137-138)