Dacă n-ar apăra Hristos pe poporul Său, nu s-ar fi mântuit nici unul dintre sfinţi. Dar cel care cade la Hristos cu credinţă şi cu dragoste, cu smerenie şi cu lacrimi, aceluia i se dau mângâieri şi negrăite bucurii, pace şi dragoste fierbinte către Dumnezeu. Mărturii ale acestui lucru sunt lacrimile nefăţarnice izvorâte din marea dragoste, zdrobirea inimii şi smerenia necontenită pentru Hristos. Căci din dragoste către Dumnezeu omul devine nesimţitor către bunurile lumii acesteia.

(Sfântul Cuvios Onufrie, Patru sute de cugetări creştine, Editura Credinţa Strămoşească, 1998, p. 11)