Din însăşi clipa în care ne-am botezat, harul se ascunde în adâncul minţii
Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului, adică în minte, de aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea dumnezeiască, când ne gândim fierbinte la Dumnezeu.
Legătura dintre minte şi inimă este de asemenea evidentă şi în scrierile Sfântului Diadoh al Foticeei, care arată că „din însăşi clipa în care ne-am botezat", „harul se ascunde în adâncul minţii". Deşi el „îşi acoperă prezenţa faţă de simţirea minţii, din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile harului intră într-un chip negrăit în comunicare cu sufletul prin simţirea minţii"; iar atunci „când va vinde cineva toată bogăţia lumească, va afla locul în care stă ascuns harul lui Dumnezeu", căci, în adevăr, „harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului, adică în minte, de aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea dumnezeiască, când ne gândim fierbinte la Dumnezeu".
Întrucât pe vremea Sfântului Diadoh predominau concepţiile eretice ale mesalienilor - anume că harul lui Dumnezeu şi satana sălăşluiesc împreună în acelaşi loc în sufletul credinciosului - Sfântul face o distincţie clară între ceea ce se cunoaşte din Sfintele Scripturi şi ceea ce percepe mintea: „Eu însă am înţeles din dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii că înainte de Sfântul Botez harul îndeamnă sufletul din afară spre cele bune, iar satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile dinspre dreapta ale minţii. Dar din ceasul în care ne renaştem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru". Deci, harul şi satana nu coexistă în acelaşi loc: „De aceea harul, lucrând prin simţirea inimii, înveseleşte trupul celor ce sporesc în cunoştinţă cu bucurie negrăită, iar dracii, lucrând prin simţurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, mai ales când ne află umblând fără grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei".
Când acţionăm după dorinţele trupului, harul dumnezeiesc, care sălăşluieşte în adâncul inimii duhovniceşti de la Sfântul Botez, este covârşit de patimi, iar efortul nostru trebuie să se îndrepte prin vieţuire ascetică spre alungarea norilor şi spre ridicarea lespezilor care îl acoperă.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 182-183)
