Praznicul și miezul întregii bucurii este Persoana lui Hristos. Ce este exact nu putem înțelege în adâncime, căci Dumnezeu e nemărginit, este taină, este tăcere. Dumnezeu este foarte tainic, dar există peste tot. Îl trăim pe Dumnezeu, dar nu putem simți măreția Sa, pronia Sa. Deseori, El ascunde lucrările proniei Sale dumnezeiești. Însă, când dobândim sfânta smerenie, atunci pe toate le vedem și le trăim; Îl trăim pe Dumnezeu vădit, în chip deplin, și simțim tainele Lui. Atunci începem să-L iubim. Și acesta este un lucru pe care îl cere pentru fericirea noastră, precum spune: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă (Matei 22, 37-38).

O asemenea iubire aveau sfinții. O asemenea iubire avea și Sfântul al cărui nume îl port, Sfântul Porfirie, Episcop al Gazei… Nu mă gândesc la moarte. Ce va voi Domnul. Eu vreau să mă gândesc la Hristos. Deschideți-vă și voi mâinile și aruncați-vă în brațele lui Hristos. Atunci va trăi înlăuntrul vostru. Și veți socoti că nu-L iubiți mult, și veți voi să vă apropiați mai mult și să fiți una cu El. Disprețuiți patimile, nu vă îngrijiți de diavol. Întoarceți-vă către Hristos. Pentru a se face asta, trebuie să vină harul. „Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le plinește.”

(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003,  pp. 189-190)