În familiile noastre, care au pierdut temeiurile duhovniciei, taţii au încetat de mult timp să mai fie cei care ar trebui să fie. Totodată, a fost pierdut şi sensul a ceea ce înseamnă să fii fiu cu adevărat.

Acum, sensul paternităţii se reduce la funcţia pur fiziologică: tatăl este cel cu ajutorul căruia mama zămisleşte copilul... Tatăl însuşi se pune în această situaţie. Cauza acestui foarte serios simptom al nesănătăţii duhovniceşti a multor familii este lucrarea demonică, orientată spre slăbirea şi distrugerea în oamenii contemporani a concepţiei despre tată ca om cu adevărat responsabil. Tatăl contribuie, în mod conştient sau inconştient, la degrevarea sa de această responsabilitate, atunci când trăieşte după formula: „divan, papuci, televizor”.

Relaţiile copilului cu tatăl modelează şi relaţiile lui cu Dumnezeu. Dacă tatăl a fost rece, înstrăinat, dacă nu s-a ocupat de educaţia copilului, copilul Îl va percepe şi pe Dumnezeu la fel, în mod inconştient. Fără să îşi dea seama, tatăl aspru a pus în sufletul copilului baza perceperii lui Dumnezeu ca fiinţă aspră, pedepsitoare. Prin însăşi purtarea sa, un tată bun, tandru, care comunică şi îmbrăţişează, pune în sufletul copilului baza unor relaţii bune, apropiate, de încredere cu Domnul.(Protoiereul Vladislav Sveşnikov)

(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 63)