M-a impresionat faptul că un fost deținut politic, când a început să vorbească într-o adunare festivă, înainte de toate, a zis cu glas tare: „Doamne ajută-mă să nu greșesc”. Greșim noi înșine, și greșesc și alții, în ceea ce ne privește pe noi. Lucrul de căpetenie este să ni se facă „ocara, ca cinstea; lipsa, ca îndestularea; paguba, ca și câștigul și străinii, ca rudele după trup”. Dacă ajungem la măsura aceasta, am ajuns la nepătimire și suntem fericiți.

Un părinte de la noi de la mănăstire zicea: „Să știi că ție nu-ți dă Dumnezeu nici o plată, că ție îți place aici la mănăstire!”. Păi îmi și place. E drept că-mi place. Dar nu stau pe plată, dacă e vorba. Vin la mine unii oameni după cuvânt de folos. De la o vreme încoace, știți ce cuvânt de folos le spun? „Să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim”. E un cuvânt de la Sfânta Liturghie. Sau le mai spun: „După aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii mei, dacă veți avea iubire unii către alții.”

Am și eu un cuvânt care zic că e bine să-l țină minte și alții: Întâi e datoria și apoi vine bucuria. Deci, întâi ne facem datoria și după datorie vine bucuria. De multe ori le spun oamenilor care au un nume deosebit: Să-ți fie viața cum ți-i numele! De exemplu, dacă spune cineva că îl cheamă Modest, îi zic: „Să-ți fie viața cum ți-e numele!”.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 196-197)